Zeci de soroceni, de la mic la mare, au fost prezenți ieri la începutul primei părți a tradiționalei sărbători „Mărţişor în prag de primăvară”, în care au evoluat ansambluri folclorice, colective artistice de copii și tinere talente.
La eveniment au fost prezenți și președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean, alături de președintele Consiliul județean Suceava, România, Gheorghe Fluture. “Vă doresc ca această zi să vă aducă în suflet bucurii, bunăstare în case și numai bine” a declarat la începutul spectacolului, Muntean.
La rândul său, oaspetele din România, a afirmat că “vreau să vă felicit pentru ceea ce faceți și să vă transmitem că vă apreciem și tragem nădejde că ne vom întâlni cândva în drumul spre Europa. Vă așteptăm la Bucovina”.
Menționăm că astăzi, 2 martie, Festivalul Internațional de Muzică „Mărţişor – 2018”, aflat la cea de a 52-a ediție, continuă, iar pe scena Palatului de Cultură va susține un concert formația „Concertino Band”, conducător Eugen Negruţa, municipiul Chişinău, începând cu ora 16.00.
Vezi programul integral aici: Sorocenii sunt invitați la sărbătoarea MĂRȚIȘOR 2018
În continuare urmăriți o galerie video de la eveniment:
Vedeți mai jos o galerie foto de la acest eveniment.
[Not a valid template]