Logica demografică a lui Țîrdea: Guvernarea PAS este vinovată de numărul mic de copii concepuți în timpul guvernării PSRM

0
120

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) se face vinovat de „cea mai mică rată de natalitate posibilă din istoria țării” înregistrată în anul 2021, acuză deputatul Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS), Bogdat Țîrdea. Însă alesul poporului nu ia în calcul că PAS a venit la guvernare în a doua jumătate a anului 2021 și, corespunzător, primii copii din perioada guvernării actuale s-au născut abia în 2022. Datele oficiale arată însă că rata natalității este în scădere continuă în ultimii ani, statistici confirmate de specialiștii demografii care spun că aceste tendințe sunt cauzate în mare parte de migrație.

Afirmații preluate fără verificare de site-urile afiliate

Cunoscut pentru frecventele sale afirmații false și manipulări pe care le promovează în spațiul public, deputatul Țîrdea a prezentat în sala de conferințe a Parlamentului așa-numitul „TOP-20 anti-recorduri ale PAS”, în care aduce mai multe acuzații la adresa guvernării. Între acestea, învinuirea că guvernarea PAS este de vină pentru rata mică a natalității în anul 2021. „Poate cel mai interesant moment care a fost surprins de BNS. Și cel mai grav – în 2021 s-au născut doar 29 de mii de copii și 45 de mii de persoane au murit. PAS a stabilit cea mai mică rată de natalitate posibilă din istoria țării, doborând chiar recordul Guvernului Filip din 2016, când s-au născut doar 34 de mii de copii”, a declarat Țîrdea. Afirmațiile acestuia au fost preluate în totalitate și fără a fi verificate de către mai multe instituții media afiliate Partidului Socialiștilor, inclusiv Actualitati.mdAif.mdEnews.md.

Țîrdea, matematica și copiii

Partidul Acțiune și Solidaritate a ajuns la guvernare după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, iar Guvernul Gavriliță a fost învestit la 6 august anul trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2021 într-adevăr s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 40 de ani: 29.230 de copii. Însă această tendință se atestă de-a lungul celor trei decenii de independență, inclusiv în perioada când lideri socialiști precum Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au fost la guvernare, sau pe timpul mandatului Guvernului Chicu (2020). Iar rata natalității în anul 2021 nu putea fi „determinată” de politicile/deciziile guvernării PAS, ci mai degrabă de cele ale Guvernului Chicu, votat și susținut de socialiști.

Bogdan Țîrdea dă vina pe PAS și pentru reducerea speranței de viață în 2021. „BNS a raportat că speranța medie de viață a fost de 69,1 ani în scădere cu 0,7 ani”, a declarat Țîrdea, fără a menționa că speranța de viață s-a redus și în 2020, în timpul guvernării socialiste – cu 1,1 ani, potrivit acelorași date ale BNS.

Declarațiile deputatului Țîrdea, inclusiv despre natalitate, au fost diseminate în rețelele sociale, dar fără trimitere la datele statistice oficiale.

Migrația – principală cauză a natalității mici

Demografii atrag atenția că este vorba de o tendință îngrijorătoare de lungă durată. „Numărul de nașteri este în scădere continuă din cauza nivelului înalt de migrație a tinerilor și a faptului că în vârsta reproductivă sunt incluse generații născute la sfârșitul anilor 90 – începutul anilor 2000”, a comentat pentru portalul Stopfals.md sociologa și demografa Olga Gagauz. Experta a mai precizat că situația din 2021 a fost influențată de pandemia Covid-19, care a început în 2020. „Multe familii din cauza incertitudinii, dar și a fricii de a fi infectați în perioada sarcinii au amânat nașterea copiilor”, a menționat ea.

Experții au prognozat că în anul 2022 numărul de nașteri ar putea sa fie mai înalt decât în anul precedent, dar din cauza războiului, cel mai probabil, acest lucru nu se va întâmpla, a mai punctat Olga Gagauz. Ea face trimitere și la studiul „Populația Republicii Moldova la 30 de ani de Independență: provocări principale și politici necesare” care, de asemenea, atrage atenția la fenomenul reducerii natalității și, respectiv, a numărului populației în Republica Moldova, tendință ce ar putea continua și în următoarele decenii.

De aceeași părere este și expertul în probleme de populație și demografie Valeriu Sainsus. El menționează că nu este corect să fie raportate tendințele demografice la acțiunile și politicile actuale ale statului, având în vedere că rezultatele acestora se resimt în 5-10 ani. „Noi în demografie vorbim în tendințe, nu apelăm cu statistici de moment, anuale, așa cum o fac politicienii. Este eronat ceea ce se încearcă a interpreta. Eficiența politicilor demografice apare în perioada de durată medie și de durată îndelungată. Ceea ce menționează domnul Țîrdea nu are nicio logică în contextul realităților demografice din Republica Moldova”, a declarat Valeriu Sainsus.

De doi ani, aceleași speculații

Declarații similare despre natalitatea scăzută au fost făcute și anul trecut de către Bogdat Țîrdea, cu o lună înainte de alegerile parlamentare anticipate. În iunie 2021, afirma că „În anul 2017 în Moldova a fost cea mai scăzută natalitate din istoria țării”, cu toate că în perioada 2018-2020, natalitatea a continuat să scadă.

Deputatul a mai acuzat guvernarea din care a făcut parte Maia Sandu ca ministră a Educației că ar fi contribuit la închiderea spitalelor, fals dezmințit de portalul Stopfals.md.

Dana DRAGAN, Stopfals.md


Articolul precedentTarifele la călătoriile interurbane s-au ieftinit cu doi bani per kilometru
Articolul următorIodura de potasiu ca remediu împotriva radioactivității – la București bat clopotele, la Chișinău este liniște
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.