La Soroca se pregăteşte campania “Masa bucuriei”

0
34

La Soroca sunt în toi pregătirile pentru campania de Paşti “Masa bucuriei”. Aceasta este organizată de Misiunea Socială “Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei şi va avea loc în 20 de localităţi din Republica Moldova. Campania “Masa bucuriei” se va desfăşura anul acesta pentru a doua oară la Soroca, după ce anul trecut a fost un succes, ne spune Sorin Huluţă, parohul bisericii “Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

“Cel puţin, aşa-l considerăm noi şi aşa am şi fost apreciaţi având în vedere numărul de voluntari implicaţi şi cantitatea de produse alimentare pe care le-am strâns, peste 650 de kilograme, dar şi cei 60 de beneficiari care au intrat în posesia pachetelor strânse de voluntarii noştri. Anul acesta am reuşit să mărim numărul de voluntari de la 11, cum a fost anul trecut, la 20 şi numărul de magazine de la unu la patru”.

Voluntarii, elevi la liceul “Ion Creangă” din oraşul Soroca, îndrumaţi de profesoara Olga Gherghelejiu, sunt deja pregătiţi pentru colecta care se va desfăşura de Florii. Printre beneficiarii campaniei de anul trecut dar și cel curent se numără şi mătuşa Varvara Laduş din satul Zastânca. “Mulţumim Domnului şi dumneavoastră pentru tot, mi-a fost de folos. Să ştiţi că Dumnezeu lucrează prin oameni. Şi diavolul tot”, spune bătrâna de 80 ani. Şi doamna Larisa Ghilaș de 78 de ani din Voloviţa s-a bucurat că şi anul acesta nu va fi uitată de voluntari. “Acest lucru este foarte bun, fiindcă sunt singurică şi străinică”.


Articolul precedentȘoferii care circulă pe chei riscă amenzi (FOTO)
Articolul următor„Invazia” lebedelor la Soroca
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.