La Soroca au avut loc audieri publice

0
24

Astăzi au fost organizate audieri publice privitor la aprobarea bugetului Primăriei oraşului Soroca pentru anul 2017. Deşi ar fi fost binevenit, autorităţile nu au informat din timp sorocenii prin intermediul mass-mediei locale despre organizarea audierilor publice, ci s-au limitat doar la plasarea cu două zile până la audieri a unui anunţ pe site (fără a fi însoţit de proiectul bugetului propus pentru discuţii – n.a.), şi distribuirea anunțului pe pagina primăriei de pe Facebook.

La întrunire au fost prezenţi în afară de conducerea oraşului, consilierii orăşeneşti, şefii diferitor instituţii locale şi a secţiilor, activitatea fiind mai degrabă un fel de şedinţă  a consiliului orăşenesc decât audieri publice reale. Cu toate acestea Hotărârea Guvernului nr.96 din 16.02.2010 privind transparenţa în procesul decizional stipulează că “Audierile publice reprezintă o modalitate de întrunire bine sistematizată a autorităţii publice autor al proiectului de decizie şi a părţilor interesate. Acestea presupun desfăşurarea organizată a discuţiilor pe marginea proiectului de decizie elaborat, prin înscrierea prealabilă a vorbitorilor şi, după caz, prezentarea succintă în formă scrisă a recomandărilor, unde autoritatea publică, care iniţiază audierile publice, prezintă tema discuţiei, adresează, după caz, întrebări şi i-a act de recomandările şi opiniile participanţilor la audieri, fără a-şi exprima poziţia faţă de recomandările şi opiniile expuse”.

Anexăm totodată proiectul cu privire la aprobarea bugetului Primăriei oraşului Soroca pe anul 2017 în prima lectură pentru ca sorocenii să cunoască ce venituri şi cheltuieli sunt preconizate.

Citiţi articolul integral în ediţia viitoare a ziarului “Observatorul de Nord”.


Articolul precedentFotografia Zilei – Se caută o mătură
Articolul următor“Soroca-Baschet” a început campionatul cu dreptul!
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.