La Soroca am mâncat teatru cu polonicul! / GALERIE FOTO

0
250

Spectacolul „O simfonie pentru 3 – 1”, după Aldo Nicolaj, revine pe scena Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca, la 26 octombrie, orele 15:00 și 17:30! În rolurile principale joacă trei artiști emeriți ai Republicii Moldova: Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă și Alexandru Pleșca, regizor – Alexandru Cozub. Spectacolul oferă cu dărnicie momente surprinzătoare, pline de umor, prin scene rapid versatile, care-i solicită la maxim pe actori. De ce merită a fi vizionat acest spectacol? Cum s-au regăsit actorii în personajele jucate și prin ce este deosebită Soroca, au povestit în interviu actorii îndrăgiți.

Diana Decuseară în rolul Evei: „Lipsa de dragoste aduce tragedii în viața omului”

– Dacă am avea o scară de la 1 la 10, unde ați plasa acest rol după complexitate?
– Cred că e unul dintre cele mai complicate. După volumul de text este pe locul întâi. Eu mai joc roluri centrale, cum e în „Steaua fără nume”, unde la fel am foarte mult text, dar oricum, acesta depășește în volum și aici se vorbește într-un ritm alert. Este solicitant și pentru că am vreo opt-nouă schimbări de costume și toate acestea se întâmplă timp de 10-15 secunde. Eu realizez că mă consum abia când ajung seara, mă culc și zic: „Gata”, pentru că în timpul spectacolului nu reușesc să simt oboseala.
– În ce măsură este important acest rol?
– Dacă e să găsesc filosofia din text, eu cred că lipsa de dragoste aduce tragedii în viața omului. Femeile iubesc altfel, depun suflet în orice relație. Nu vreau să judec bărbații, e natura lor, ei gândesc un pic diferit decât femeile. Femeile gândesc cu inima, ele se dedică mai mult într-o relație și așteaptă feedbackul cu aceeași intensitate. Aici apare acel conflict ultra-discutabil în viață, relația bărbat-femeie. S-a scris în cărți că bărbații vin de pe Marte și femeile de pe Venus. Femeia vrea să audă mai multe complimente, vrea atenție printr-o floare mică, ca să știe că este apreciată. În acest spectacol cei trei sunt pe lungimi de undă diferită. Îmi place mult rolul pentru că este unul de caracter. Nu sunt eu acolo, dar am niște tangențe, cum ar trebui să-și găsească tangențele orice femeie care stă în sală. Uneori din exces de gel, când vrei să faci mai mult, o dai în bară. Or, personajul acesta – Eva, de la început, acționează din exces de gel și uneori e prea mult. Aldo Nicolaj probabil era destul de versat în ale psihologiei și știa cum sunt oamenii în general. Există oameni care sunt obsesivi, care se agață de o persoană și nu o lasă nici să respire fără ea. Exact asta este Eva, nu poate exista fără un om de care să aibă grijă. Or, Bărbații percep această iubire ca o limită în libertate și viață.
– Cum ați decis să participați în acest proiect teatral?
– Eu nu m-aș fi aventurat în acest proiect dacă nu aveam echipa pe care o am. Alexandru Pleșca și Ghenadie Gâlcă sunt frații mei de teatru. Când ai un partener bun e 90 la sută din succes. Noi am reușit să facem acest proiect care nu e simplu. În plus, a fost o experiență pe care am s-o țin minte toată viața, că totuși noi am venit într-o zi de luni după masă la Soroca și vineri am dat premiera. Ai zice că e o nebunie și e imposibil, dar a fost bine.
E un subiect ultradiscutat: din teatru nu se poate trăi. Avem salarii mici și nu poți să te limitezi doar la teatru, ar fi de nivelul regalului. La Chișinău noi fugim și la școală, și la o publicitate, ca să facem un ban. Aici la Soroca am venit, ne-am închis în teatru și am făcut doar teatru. Am mâncat teatru cu polonicul. Pentru mine asta a fost o experiență superbă, un fel de surghiun teatral. Și asta a fost minunat.
– Cum vedeți Soroca acum?
– Eu merg prin Soroca și-mi amintesc de orășelul cela din „Steaua fără nume”, unde toată lumea se cunoaște și după ora șase seara nimeni nu mai merge prin el. Și e atâta liniște aici, îmi plac foarte mult omenii. Cei de aici percep oarecum altfel lucrurile. Au timp să se oprească, să vadă, trăiesc viața mai încet, nu într-un ritm atât de alert, că noi la Chișinău nu reușim să ne bucurăm de ce avem. Omul mai are nevoie de altceva în afară de pâine, arta e acel altceva. Spectacolul e un gen de terapie. Ia să vedem, ce-am fi făcut noi în casă închiși o lună de zile, fără un film bun, fără o muzică, o emisiune. Păi, asta este lumea spirituală. Teatrul este un gen de educație în masă cu impact puternic. Noi avem nevoie de educație. Dacă o pierdem, am pierdut totul. La spectacol oamenii vor râde în multe momente, se vor elibera de stres, dar pot să se și regăsească în anumite momente, se vor duce acasă cu o temă de gândire și asta este important. Aceasta de fapt e misiunea teatrului, să te facă să gândești, nu doar să râzi așa, în gol.

Alexandru Pleșca: „Pentru noi este o sărbătoare când jucăm acest spectacol”

– Cum vă regăsiți în rolul lui Bruno, soțul?
– Cumva fiecare bărbat un pic se regăsește în rolul meu. Femeile, în mare parte, sunt destul de posesive. Rolul îmi place foarte mult și cunosc persoane de la care pot să mă inspir, care într-un fel au asemenea relații toxice. Te gândești la ei, discuți cu ei și cam în felul acesta îți atribui acest personaj ție și iată îl aduci pe scenă. Îmi place foarte mult piesa, îmi place echipa: Diana, Ghenadie… sunt „spuma teatrului”, am venit și eu cu ei, și mă simt foarte bine. Pentru noi este o sărbătoare când jucăm acest spectacol. Ne-ar plăcea să-l jucăm mult mai des și în altă parte, nu numai la Soroca. Această piesă trebuie să fie văzută de mai multă lume, femei și bărbați, să primească o lecție după acest spectacol, mai ales cei care au o relație toxică, să se recunoască în aceste roluri și să zică: așa nu mai trebuie să fie. Acest spectacol a ieșit ca o bijuterie, ca o șampanie pe care o deschizi și iese ceva spumant. Mi-ar plăcea să audă de el mai multă lume pentru că are ce vedea.
– Un mesaj pentru public!
– Lumea trebuie să vină și trebuie să știe ce înseamnă teatru, pentru că majoritatea cred că teatrul e doar teatru de păpuși, pentru copii. Am avut experiențe de acestea când mergeam prin sate cu spectacole dramatice, pentru maturi, și lumea trimitea copiii. Este un mesaj pentru adulți, deci trebuie ei să vină și să primească o lecție, dacă vin copiii, nu va avea impact. E nevoie să educăm publicul și să înțeleagă că există teatru pentru copiii, cu povești, de păpuși și este teatru dramatic pentru adulți. Prin intermediul interviului vrem să transmitem un mesaj ca oamenii să meargă la teatru pentru că noi fără ei nu existăm, dar și ei fără noi multe lucruri nu le-ar putea afla: ce este frumosul, ce înseamnă emoțiile vii pe scenă. Teatrul este oglinda societății.

Ghenadie Gâlcă: „Noi suntem încântați să ne aflăm la Soroca”

– Personajul pe care-l jucați în „O simfonie pentru 3 – 1” trece prin multe schimbări, cum e în pielea acestui protagonist?
– E provocator pentru un actor să joace un asemenea gen de text. Acest lucru înseamnă o implicare maximă. Spectacolul durează două ore, sunt multe schimbări, multe stări, metamorfoze pe care le suferă personajele noastre. Oricum vin una din alta și farmecul acestui text e că fiecare reacție e dozată, ca personajul să crească în timp, să crească reacția lui față de ceea ce i se întâmplă. Sunt niște procese pe care publicul în mod normal le acceptă și le înțelege, le aplaudă cu un fel de empatie pentru personaj.
Spectacolul acesta va crește, este unul de potențial. Din start când mi s-a propus, am mers toți patru, împreună cu domnul regizor Alexandru Cozub, într-o singură direcție. E fain, provocator și de bine. Am revenit după doi ani de pandemie, deja simțim alte nuanțe, am mai adăugat puțină experiență de viață în acest răstimp. Fiecare zi este o nouă experiență și spectacolul are de câștigat.
– Ce importanță are improvizarea în acest spectacol?
– Am mers mult pe improvizații în repetiții și în spectacol, dar pornim unul de la altul. Atunci când un actor este deschis, gata să experimenteze, când textul se așază bine în creier, atunci și improvizația la sigur va fi de bun augur, mai ales că e un spectacol care permite.
– Cum e publicul de la Soroca?
– Publicul de la Soroca este flămând, în sensul frumos al cuvântului. Este flămând de teatru și chiar dacă pe alocuri sunt puțini, cei care vin sunt calitativi. Apreciem acest lucru, că oamenii vin cu sufletul deschis, dornici să trăiască alături de trei artiști veniți de la peste 100 km, să trăiască experiență de două ore. Noi suntem încântați să ne aflăm la Soroca, să lucrăm cu domnul director Petre Popa, cu echipa tehnică de aici, mai ales că teatrul poartă numele lui Veniamin Apostol, artist pe care noi l-am cunoscut foarte bine, ne-a fost profesor de curs, pe mine m-a îndrumat în momentul în care am intrat la Institutul de Arte. Era un om important pentru noi și este o mare onoare să ne aflăm pe această scenă.

A intervievat: Ludmila Talmazan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.