Expres-interviu
Noua hotărâre a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind tarifele diferențiate reprezintă o inițiativă semnificativă care poate aduce economii pentru consumatori și poate contribui la utilizarea mai eficientă a resurselor energetice. Totuși, implementarea acestui sistem necesită o abordare bine planificată și o informare clară a consumatorilor. Despre aceasta vorbim cu Dumitru Chistol, șeful Oficiului raional Soroca a SA „Rețelele Electice de Distribuție Nord”
- Domnule Chistol, este clar că această hotărâre nu este obligatorie de îndeplinit pentru toți consumatorii de curent electric…
- Este adevărat, dar consumatorii ar trebui să efectueze o analiză a consumului lor de energie pentru a stabili dacă trecerea la tarife diferențiate este avantajoasă. Aceasta implică evaluarea consumului în timpul zilei (7:00 – 23:00) și al nopții (23:00 – 7:00) pentru aplicarea tarifului de zi mai mare și aplicarea tarifului de noapte mai mic.
- Și dacă eu, să zicem, m-am decis să respect această decizie, cât mă costă această plăcere sau, poate, costurile sunt suportate de întreprinderea Dumneavoastră?
- Nu vă supărați, dar toate costurile le suportați Dumneavoastră, în corespundere cu legislația în vigoare. Aceasta înseamnă achiziția și instalarea unui contor inteligent (la necesitate), parametrizarea, desigilarea și sigilarea contorului.
- Există o durată a tarifului ales – de exemplu, pentru perioada rece a anului sau termenul este mai mare?
- Consumatorii trebuie să fie conștienți că, odată ce aleg tariful diferențiat, acesta va fi aplicat timp de cel puțin 12 luni. Ulterior, pot solicita revenirea la tariful standard, dacă consideră necesar.
- Consumatorul trebuie să cunoască beneficii potențiale a acestul sistem...
- Acestea ar fi reducerea facturii prin mutarea consumului în intervalele cu tarif redus, mai mult control asupra consumului, contribuție la un sistem energetic mai sustenabil.
- Ce trebuie să facă consumatorii care s-au decis să treacă la acest sistem diferențiat?
- Consumatorii care doresc să treacă la tarife diferențiate trebuie să depună o cerere oficială la operatorul sistemului de distribuție pentru parametrizarea contoruluю Este recomandabil ca fiecare consumator să consulte operatorul de sistem pentru a alege contorul potrivit și pentru a înțelege toate implicațiile trecerii la tarife diferențiate. Aceste măsuri vor asigura o implementare eficientă a sistemului de tarife diferențiate și vor permite consumatorilor să profite de beneficiile economice și de confort ale acestui sistem.
- Vă mulțumesc pentru informația utilă.