La sfat cu Iulian Filip – Maestrul cuvântului, care transformă Viața în Poezie

Iulian Filip este scriitorul care aduce valoarea morală în sufletele cititorilor, prin creațiile sale impresionante, care îi învață și inspiră prin limbajul lor ușor de înțeles, dar totodată intrigant și semnificativ. Operele sale sunt o poartă către copilărie, care ne aduc aminte de casă, părinți și aventuri copilărești, prin versuri pline de viață, ce ne captează atenția, într-o versiune atât de specială și ingenioasă. Iulian Filip este un maestru al cuvântului, pe care mulți copii îl admiră pentru chipul cald și cuvintele sale, pline de înțelepciune.

Fiind un remarcabil magician al versului, Iulian Filip inspiră tânăra generație prin operele sale valoroase, care vor rămâne peste ani ca o nestemată în cartea de zestre a patrimoniului literar, lăsând urmele sale frumoase în sufletul cititorilor.  Poeziile sale m-au inspirat mult și pe mine, citind cărțile dumisale, care m-au făcut să înțeleg magia artei scriitoricești. Cât de captivantă și interesantă este arta scrierii literare, cât de armonioasă este legătura dintre cărțile citite și gândul frumos așternut pe hârtie, așa că am decis să realizez acest interviu cu îndrăgitul meu scriitor, pentru a afla răspuns la întrebările, care demult mă frământă, despre lumea poeziei, cât și despre tainele inspirației, ce-l motivează să creeze inegalabila operă literară. 

• Cum s-a născut pasiunea de a scrie versuri și care a fost prima dumneavoastră poezie? 

• Am avut mai multe pasiuni (vorba ta, că eu încă nu m-am clarificat dacă e pasiune, pentru mine, poezia) – acordeonul, fotbalul, teatru, matematica, pescuitul… Prima poezie? Noțiune polemică – poezia. A scrie versuri încă nu înseamnă că ți se întâmplă… poezie.  Versurile sunt doar un ambalaj ritmat, rimat… Întâmplarea din clasa a 7-a, când șase colegi de clasă s-au apropiat de mine și mi-au solicitat să scriu o poezie despre o fată din clasa noastră (conchid: îmi recunoșteau abilitățile  respective), m-au făcut atent la statutul deosebit al acestei pasiuni între celelalte. Poezia ce mi s-a întâmplat (ce mi se întâmpla?) la comandă îmi ieșea pe două foi duble – atât de deosebită era fata, iar eu devenisem al… șaptelea ei admirator. Eram în tensiune de creație, imprudent și am fost surprins de învățătorul de limbă și literatură, care mi-a citit… opera și m-a invitat la ședința apropiată a cenaclului literar din școală. Să considerăm ieșirea la rampă cu această pasiune în clasa a 7-a.

• Există un loc anume sau un anotimp care vă inspiră cel mai mult? 

• Felul meu de a fi l-am deprins când nu aveam condiții – în anii studenției. Stările de spirit în care de declanșează acest laborator de creativitate mi se pot declanșa oriunde, oricând, inclusiv în plimbările mele lungi (îmi place mersul pe jos). Cred că am devenit un laborator ambulant de creație. Totuși… la masa de scris, în colaborare cu calculatorul, la terasă, în colaborare cu florile și culorile, toamna cu toate culorile pastelate, copertate de galben și roșu, aceste stări au un contur mai dens, mai pronunțat.

• Ce preferați să reflectați dumneavoastră în poezii? Natura sau sentimentele?

• În toate câte mi se întâmplă,  încerc să captez natura strecurată  prin sistemul de oglinzi-filtre-prizme, care e teatrul meu interior, E supremația sentimentelor, tulburate, tensionate, în momente deosebite, de ceva  din lumea ce ne înconjoară.
• Ați avut la începutul carierei literare vre-un poet, sau scriitor care v-a inspirat, sau v-a influențat să scrieți?

• Polemică și formula de… începutul carierei literare, dar înțeleg ce mă întrebi. Cariera literară ar însemna un început avansat totuși… În anii studenției citeam nesățios poezie, poeți români, poeți străini, poeți armeni, poeți georgieni, poeți letoni, poeți ruși, îndeosebi generația lui Grigore Vieru, Liviu Damian, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiș (doamne, când am descoperit Moartea căprioarei!),  Ghevorg Emin, Andrei Voznesenski…  Aveam și în anii studenției, la Universitatea Alecu Russo  din Bălți cenaclu literar, condus în anii mei studențești de lectorul Valeriu Senic, apoi de către studentul anului patru Ion Negură (acum redutabil psiholog între pedagogi). Eram în anul doi când Ion mi-a cerut manuscrisul meu de versuri – ca să-l citească în zilele de odihnă (undeva la baștină mi-a zis)… Peste două zile a revenit și mi-a recunoscut… conspirația. În anii săi de cătănie (doi ori trei ani?), Ion Negura a corespondat cu poetul Liviu Damian – o relație deosebită. Aflând că autorul Cavaleriei din Lăpușna avea o scurtă vacanță la baștină, la Strâmba, Ion s-a cerut în ospeție,  iar pretextul a fost manuscrisul cu versurile mele. Pe toate paginile mele erau notele, semnele de tot felul, sublinieri aprobatoare ori invers ale poetului, iar Ion îmi dezghioca aceste ieroglife, descriindu-mi  felul în care Liviu Damian a reacționat la poeziile mele. La fiecare jumătate de an aveam o întrevedere cu rectorul Universității mele poetice Liviu Damian, unde mă prezentam cu un nou manuscris, din care constatam, împreună cu călăuza mea, nucleul valoric dintr-un număr restrâns de poezii, din care creștea un alt manuscris, cu care veneam peste altă jumătate de an… La 14 februarie 1974, când eram student în anul patru, Liviu Damian mă prezenta în paginile săptămânalului Cultura, selectând de anexă prezentării lui câteva din poeziile mele. Acela a fost botezul public al meu.

• Cum reușiți să alegeți cuvintele potrivite într-o poezie? Vă bazați mai mult pe concept, pe viziune ori pe tehnica compunerii?

• La o anumită distanță în timp un poet se alege cu un limbaj al său, cu predilecții afirmate pentru anumite cuvinte, pentru anumite sinonime, pentru nuanțarea ușoară a ceea ce poate însemna o aluzie neînsemnată… Alegerea cuvintelor, tehnica compunerii, programarea unui concept rigid nu trebuie să afecteze senzația cititorului că receptează un joc, o libertate a mișcării creatorului prin grădina sa (echivalentul limbajului fiecărui autor ce și-l cultivă, crește, afirmă până la recunoașterea de către lume).

• Aveți o vastă creație literară și, cu siguranță, fiecare poezie are o istorie. Probabil, aveți una, care vă definește prin esență și care vă place cel mai mult. Care este această poezie și de ce?

• Am menționat și aici, dar și în alte părți, că-mi place să merg. O carte de versuri e întitulată Mergătorul; o cicatrice niponă de a mea, întitulată Aeroportul Chișinău în martie, subliniază altfel această pasiune (apropo de pasiuni): „Nu mi-i dor să zbor…/Să merg pe jos îndelung -/ să merg și s-ajung.” Aproape că mă îngrozesc, dar mă minunez mai mult după ce constat că în drumul meu matinal de doctorand – de la căminul Academiei de Științe până la serviciu (sectorul de folclor al Academiei) – mi s-a întâmplat poezia Ceasornic defect. Mă îngrozesc la varianta ajungerii la serviciu cu transportul public și nu cu mergerea pe jos… Am ajuns la serviciu, am transcris poezia, pe care o aveam în cap, pe hârtie și am simțit imperios necesitatea să… fug de la Academie și să reiau mersul pe jos până la Lacul Komsomolist (Valea Morilor actuală)… Ajuns în fața apei, am găsit o bancă, m-am așezat și am transcris ceea ce mi s-a întâmplat de la Academie până la lac – poezia Suntem o limbă. A fost o zi cu aceste două poezii deosebite pentru mine, iar pe malul lacului nu m-am mai putut opri și am comis și poezia Ritual  de doar trei catrene… Nu pot scandaliza poeziile mele cu un răspuns categoric conform solicitării tale. Totuși, istoria unui sonet din mers  e legat de drochianca Lidia Kulikovski, care m-a invitat la lansarea monografiei bibliografice, consacrate lui Nicolae Dabija. Am ieșit de la lansare și am apucat-o spre Valea Morilor, unde mi-am parcat mașina… Nu scriam Sonetul desconsideraților, dacă nu participam la lansare ori dacă nu făceam acel drum pe jos:

Tot mai dragi cei plecați,

tot mai triști cei rămași…

Numeri ani, numeri pași…

Tot mai mulți cei uitați…

Tot mai dor, tot mai dor

nu știu cum și de ce

și de cine mai e –

prin pustiu călător…

Tot mai frig, mai pustiu

unde-ai fost  și-ai visat…

Sus în cer e târziu,

pe pământ – ce păcat:

nu se știe cel viu,

cel mai viu – îngropat.

20 decembrie 2023

• Ce planuri de viitor aveți? Vă gândiți să editați o culegere nouă de versuri sau proză?

• Anul acesta mi-am făcut cadou de ziua mea – un volum de 77 de poezii de dragoste și de durere din dragoste ori din lipsă de dragoste, întitulat Toată lumea eram doi. De ce 77 de poezii? Încerc să răspund întrebării tale cu planurile mele de viitor. Cartea e un fel de numărătoare. Am ales din toate poeziile mele de dragoste câte una pentru fiecare an trăit. La anul o să reeditez volumul – cu unele completări. Voi completa numărul poeziilor să fie conform vârstei mele în 2026 (dacă Domnul nu are cumva alte planuri…). Alte completări pot fi de două feluri – poate schimb unele poezii cu altele, recitite de mine ori sugerate de careva cunoscător, dar anexez și câteva eseuri ale elevilor și profesorilor, provocate de aceste motive șugubețe, conjugate în proiectul meu editorial. Aștept câteva noutăți de la editura Prut, unde-mi apar majoritatea cărților. Între noutăți o aștept realizată/apărută cartea-„valet” pentru copii Buzunarul rupt (versuri)/Piramida  și prințul (poveste).

• Credeți că poezia poate fi scrisă de oricine dorește ori doar de cei care au talent? 

• Răspund frecvent la această întrebare, în care subtilitatea talentului o leg cu ceea ce numeai la început pasiune… Venim pe lume, fiecare, cu o mulțime de calități în… muguri. Mugurii trebuie treziți, motivați să se deschidă, să se activeze, să capteze ce e de captat din soare, din adâncuri – la viață intensă! Între aceste calități una e legată de talent, de vocație.  Ca să se afirme, toate aceste premize, toate aceste calități, trebuie să fii curios, foarte curios – ce tăinuiește programul acesta genetic, eu? Trebuie să nu te temi de… tine! Trebuie să-l pui la încercare și în relație cu o clapă de pian, cu o linie de creion, cu o mișcare de dans, cu o recitare mai teatrală, cu aburcarea în scenă… Din mers descoperi  pasiunea aparte și abilitățile, care prind a configura talentul. Pentru cine se întreabă încrâncenat dacă are șanse la scris, e important să citească lacom poeți, autori foarte diferiți, ca să vadă, să descopere modalitatea în care încă nu s-a scris  și el să încerce s-o facă… E o aventură miraculoasă scrisul! Spunerea de sine și – prin sine – spunerea, în felul tău, despre lume e o aventură savuroasă. 

• Pentru că sunteți un artist al cuvântului, înzestrat cu un talent polivalent, căci pe lângă faptul că sunteți poet, scriitor, doctor în filologie, mai sunteți și grafician, și folclorist, cum reușiți să îmbinați aceste vocații atât de armonios?

• Sunt zile, săptămâni de când nu am mai scris o poezie, iar proză – de luni de zile… Mă joc cu liniile grafice mai frecvent decât cu acordeonul… Fiecare din aceste activități dragi mie își face loc inexplicabil cum,  dar, cu certitudine, nu-s geloase una pe alta și fac bine laboratorului meu polivalent.

• Ce sfat ați oferi tinerilor care vor să-și urmeze calea în domeniul literaturii?

• Mai întâi, să și-o găsească. De cale  vorbesc… Apoi, să nu dezechilibreze relația între bibliotecă (lecturi atractive, provocatoare, deșteptătoare…) și masa de scris. 

• Dacă o poezie de-a dumneavoastră ar prinde viață, ce credeți că ar fi? 

• O moară cu ușile larg deschise și cu poalele-n brâu. Dar mai precis și mai concis – un melc cu școala lui spiraloidală în spate.
• Mulțumesc mult, maestre Iulian Filip, pentru acest interviu și vă doresc multă inspirație în realizarea noilor creații literare, care să ne bucure sufletul!

Pentru conformitate: Ilinca PÎNZARI, membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Cr