La iarnă nu vom îngheța de frig – asigurarea vine din partea guvernării, prin vocea vicepremierului Andrei Spânu

0
398

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale dă asigurări că cetățenii Republicii Moldova nu vor rămâne fără gaz în această iarnă. Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR MOLDOVA, a spus că Republica Moldova, are rezerva de 34,5 milioane, avem un credit de la BERD de trei sute de milioane de euro care imediat va fi folosit pentru a procura gaz de pe piețele internaționale, de asemenea, avem bani în buget pentru a compensa în factură. Suntem în discuții și cu România și cu alți parteneri să ne ajute dacă vom ajunge într-o astfel de situație.

  „Sunt încrezător că vom depăși această iarnă și cei care nu au alternativă decât gazul vor avea acces la gaz. În această iarnă toată lumea va avea gaz, energie electrică și căldură în case”, dă asigurări ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în platoul emisiunii “Punctul pe AZi” de la TVR Moldova. “Noi avem două tipuri de rezerve. Noi am modificat legea gazelor în iunie și avem așa numita rezervă strategică care ne permite să rezistăm o perioadă scurtă de timp pentru a repara o problemă tehnică dacă apare sau a începe să procurăm de pe piețele internaționale. După calculele experților tehnici, asta înseamnă între 5-10 zile. Aceste 35 de milioane de metri cubi ne asigură această rezervă strategică chiar și pe timp de iarnă. În cazul în care suntem deconectați total, aproximativ 10 zile noi avem în continuare gaz. În același timp, avem creditul de 100 de milioane de euro și în funcție de prețul de pe bursele internaționale, vom crește acest volum de gaz stocat, cel puțin, vrem să cumpărăm în perioada următoare încă de o sută de milioane de euro gaz care să fie stocat, cel mai probabil în România, pentru a crește numărul de la 10 zile până la o lună”, adaugă Ministrul.

Andrei Spînu spune că Republica Moldova va fi asigurată cu gaz,  problema este în preţ. “Problema mare pe care o are Moldova acum nu este volumul gazelor pentru că putem să îl cumpărăm din diferite surse, problema e că prețul este încă foarte înalt și cetățenii nu și pot permite să achite o factură foarte mare și de aceea Guvernul trebuie să ajute cetățenii să depășească această complicată mai ușor.”

Ministrul spune că Guvernul este pregătit să ofere circa cinci miliarde de lei, suma compensațiilor pentru cetățeni. “Noi planificăm pe tot sezonul de încălzire aproximativ 5 miliarde de lei ca să fie disponibili pentru a interveni în funcție de tariful care va fi stabilit”, adaugă Andrei Spînu. “În sistemul de transport din România sunt 24,5 milioane de metri cubi. Energocom, compania de stat, este în proces de deschidere a unei filiale în România. Pentru a putea stoca în România ai nevoie de prezența unei persoane juridice, a unei companii. Deja se fac toate procedurile și sunt optimist că până la finalul lunii septembrie, începutul lunii octombrie deja vom avea deschisă filiala Energocom în România și acest gaz care la moment e în sistemul de transport va putea fi, propriu-zis, înmagazinat în depozitele din România”, anunță Andrei Spînu.

SURSA: tvrmoldova.md

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCeban va cere 29 de lei pentru un metru cub de gaz. Ce va zice ANRE și cum vor plăti moldovenii?
Articolul următorȘtiați că astăzi este ziua Armatei Naționale?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.