Istoria ca martor ori cum Partidul Democrat a capturat Republica Moldova

0
44
valeriu saharneanu

De la înregimentarea lui Leancă și Ghimpu la angajarea coloanei a cincea a Rusiei ca scut de apărare

Privit din perspectiva prezentului, 2015 a fost anul cel mai important și hotărâtor al strategiei de capturare a statului Republica Moldova pusă la cale și aplicată de Partidul Democrat. Pentru simplificarea comunicării îi vom spune Organizație cripto-politică (DEX: cripto- „ascuns, închis, acoperit, necunoscut, tainic”), fiindcă faptele arată că denumirea oficială de partid ascunde o structură mult mai complicată, de fapt, o suprastructură cu impact major, dar nefast, asupra statului și locuitorilor lui. Privite atent, acțiunile Organizației vădesc o politică introvertită obsesivă, orientată spre obținerea propriilor scopuri cu orice preț, indiferent de ce se întâmplă cu destinele acestui pământ azi și ce se va întâmpla cu cel al oamenilor care îl populează mâine.

Principiul corespunzător acestei atitudini –„După noi, măcar Potopul!” – nu se potrivește Organizației, pentru că ea nu admite nici barem succesiunea Potopului în capul lucrurilor, darmite a unor oarecare alte forțe politice care invocă timid acest principiu al democrației. De aici, tratarea ignorantă a Constituției, anihilarea cu tupeu a statului de drept. Subordonarea instituțiilor statului, a economiei lui, subminarea siguranței familiilor și a speranței de viață a cetățenilor, manipularea lor a fost și este una dintre preocupările centrale ale Organizației. În plan geopolitic, sub acoperirea titulaturii de partid pro-european, ea, Organizația, a făcut zob imaginea acestui parcurs salvator pentru stat și cetățeni. Vom vedea în analizele ce vor urma că preocuparea metodică a Organizației aa fost ignorarea interesului național și capturarea, în propriul interes, a statului în întregime. Dar, să o începem de la un capăt.

Perioada de capturare a statului de către Partidul Democrat este mai lungă și ea începe cu anul 2009. De acolo și până în 2014, 30 noiembrie, Partidul Democrat a testat mai multe variante de impunere a dominației lui și de luare a statului sub control total. PD a stat la baza mai multor crize declanșate cu scopul perforării sistemelor de apărare a inamicilor politici și încropirii de alianțe vremelnice. A demolat partide, a trimis în refugiu ori după gratii concurenți. Alianțele le-a consumat canibalic și le-a devorat nemilos atunci când nu a mai avut nevoie de ele.

În 2013 o „lebăda neagră” a umbrit pentru prima dată orizontul organizației. Este vorba de criza „Pădurea Domnească” în care Procurorul General, omul la care se păstra și se mai păstrează esența puterii magice a Organizației – puterea de șantaj – a fost implicat într-o crimă soldată cu omucidere pe care „omul legii” a încercat să o ascundă. A trecut de criză relativ ușor, pentru că atunci a avut două variante de tăvălugire peste ea: ori continuă într-o formă sau alta să guverneze pe o platformă convenabilă pro-europeană, ori se raliază și mai convenabil comuniștilor, în rezultatul anticipatelor inevitabile.

A ales prima variantă, sprijinit de complicitatea a doi factori importanți: primul – Curtea Constituțională, instituție care a servit punctual Organizația în etapele determinante ale avansării ei către obiectivul final și al doilea – Molima Corupției ajunsă la faza de metastază în organismul Partidului Liberal Democrat – aliatul de coaliție dar și concurent-inamic politic principal. Într-un moment de maximă concentrare, atunci când a avut nevoie să testeze rezistența la fricțiuni a mecanismelor de capturare în condițiile sporirii considerabile a turațiilor, cei doi factori – Curtea Constituțională și Molima Corupției – au lucrat mână în mână. Acest moment va rămâne fixat în istorie în neverosimila operațiune de capturare-concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Testul a arătat că noul prim-ministru de atunci, Iurie Leancă, care a preluat conducerea Guvernului de la liderul repudiat al PLDM, este de aceeași speță și poate fi de mare folos Organizației în opera în desfășurare de capturare a statului.

Lucrurile s-au confirmat cu prisosință în următorul an și jumătate. Între operațiunea Aeroportul, începută la 29 mai 2013, și mega-coțcăria cunoscută în popor și în lume ca Furtul Miliardului, adusă la împlinire între 13 și 26 noiembrie 2014, Leancă a dat dovadă nu doar de abilitate de mare maestru al jocului dublu, dar și de ferocitate atunci când Organizația i-a cerut executarea fără drept de apel a Partidului Liberal Reformator, un aliat incomod modului mafiotic de guvernare și incompatibil cu nou instituita ordine politică penală. În această perioadă Leancă, deși încă membru al PLDM, a făcut jocul Organizației în efortul ei de a pune captură pe stat și s-a impus ca unul dintre cei mai avani detractori ai misiunii istorice de integrare europeană. Prin intermediul lui, Organizația a făcut un pas mare înainte în intențiile de luare în propriile mâini a Guvernului, cea de-a doua ca importanță instituție politică a statului și prima ca importanță administrativă, economică și financiară.

Aducerea la împlinire a acestei sarcini a durat tot anul 2015 și s-a încheiat cu succes pentru Organizație abia la 20 ianuarie 2016. Descoperit de Filat că face jocul concurentului, Leancă nu a mai găsit susținerea șefului său direct. Astfel, resetarea lui în fruntea altui guvern de dublă factură a Alianței pentru Integrarea Europeană III a suferit eșec și cu aceasta, Partidul Liberal Democrat a intrat în cădere liberă. Impasul a convenit de minune Organizației, care avea nevoie de o perioadă „rezonabilă” pentru ca măruntaiele ei să poată digera în voie Miliardul extras din Rezerva statului. Tot aici trebuie să spunem că după alegerile din 30 noiembrie 2014 ambiția Partidului Democrat de a deveni partid central în arcul guvernării a obținut un foarte bun aliat în persoana Partidului Liberal. Drept mulțumire pentru șansa acordată de a reveni la Guvernare, Ghimpu a făcut cu cel mai mare entuziasm hatârul Partidului Democrat și s-a expus în calitate de buturugă mică tocmai bună să răstoarne planurile de formare a unei mari Alianțe pro-europene. Guvernul fără fond, fără conținut și fără studii Gaburici a însemnat, prin jocul micii alianțe PD-PL, intrarea Republicii Moldova într-o perdea densă de fum din care urma să fie scoasă doar atunci când memoria Miliardului furat va fi amputată ori anesteziată, cel puțin.

Memoria Miliardului furat nu a putut fi nici amputată și nici anesteziată. Efectul furtului s-a tradus imediat în înjumătățirea capacității de cumpărare a cetățenilor și a aprofundat sărăcia. Valul de proteste a pus stăpânire pe capitală din primăvara și până în toamna anului 2015. Starea a creat condiții prielnice apariției și coagulării, pe culmea protestelor, a unor forțe politice dedicate categoric luptei cu corupția. Platforma Civică Demnitate și Adevăr, astăzi Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, este produsul acelei stări de revoltă și protestele de mari proporții organizate de ea amenințau să pună în pericol planurile Organizației de capturare a statului. Cu atât mai mult, cu cât instalarea corturilor în Piața Marii Adunări Naționale la 6 septembrie anunța intrarea protestelor în regim neîntrerupt. Asta însemna presiune non-stop și disconfort.

Se cerea o contramăsură și Organizația a găsit-o: așezarea între protestatari și guvernare a unui cordon de protestatari falși. Rolul acestora din urmă l-au preluat două falange ale coloanei a cincea a Federației Ruse în Republica Moldova – Partidul Socialiștilor al lui Dodon și așa numitul Partidul Nostru al lui Usatîi – asistenți credincioși și utili în mai multe acțiuni hibride de campanie pre-electorală și electorală ale Partidului Democrat în perioada anilor 2014-2015 și unele mai devreme de acest orizont de timp.

Momentul angajării, la fel hibride a acestora, sub acoperirea legendei falșilor protestatari, l-am fixat pe urme fierbinți într-o notă scurtă postată pe Facebook în dimineața zilei de 3 octombrie 2015: Coloana a cincea a Rusiei a blocat noaptea trecută (2 spre 3 octombrie) Bulevardul Ștefan cel Mare. Între străzile Maria Cebotari și S. Lazo au fost instalate zeci de corturi, un TIR era parcat la ora 8.00 chiar în fața Parlamentului, cu voia autorităților, probabil. Corturi au fost puse și în fața Ministerului Agriculturii. Planul B de bruiere a manifestației din PMAN a început. Este evidentă o organizare mult mai elaborată, mai bine dotată și mult mai bine finanțată”.

Vom vedea în episoadele următoare comportamentul pe teren deschis a celor doi din falsa opoziție și contribuția lor felurită la izbânda nătângă a Organizației asupra Republicii Moldova. Asta, pentru că istoria deja trăită este cel mai nepărtinitor și mai credibil martor în investigarea rosturilor unui prezent aflat încă sub presiunea unor nefaste scenarii de manipulare.


Articolul precedentUn biciclist și-a pierdut viața într-un grav accident rutier
Articolul următorOlga Corbu, printre cei mai buni pedagogi din țară!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.