Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova anunță lansarea concursului de selectare a instituțiilor de învățământ care vor beneficia de dotarea laboratoarelor de chimie și fizică. Regulamentul concursului poate fi consultat pe pagina oficială a Ministerului Educației și Cercetării: Ordinul nr. 531 din 19.03.2026.
Concursul se desfășoară în cadrul programului de modernizare a infrastructurii educaționale cu scopul de a îmbunătăți baza tehnico-materială a liceelor din țară și crearea condițiilor moderne pentru desfășurarea activităților practice, contribuind la creșterea calității procesului educațional și la stimularea interesului elevilor pentru științele exacte.
La concurs pot participa instituțiile de învățământ care:
-dețin statut de liceu și au clase liceale active (X-XII);
-dispun de spații dedicate pentru laboratoare de chimie și fizică, conforme cu designul aprobat;
-au realizat sau urmează să finalizeze lucrările de reparație conform standardelor MEC;
-au cadre didactice calificate la disciplinele vizate.
Dosarul de participare trebuie să conțină documentele prevăzute în regulament, inclusiv:
-cererea de înscriere;
-fișa de autoevaluare;
-documentația tehnică a spațiului;
-planul de utilizare a laboratorului;
-documente privind sustenabilitatea.
Dosarele de participare se depun exclusiv în format electronic, prin intermediul formularului online: https://forms.gle/avBo8itXitshnUDi7
Termen-limită de depunere a dosarelor este 11 aprilie 2026.














