Tiraspol, celula nr.13, 26 septembrie 2000
„Mie trist doar de una, eu din celulă mă zbat, restul de la libertate stau în amorțire, ori se plâng pe la colțuri de stradă”.
5 ianuarie 2000, Tiraspol, penitenciarul nr.2, celula nr.13: ”Eu scrisorile primite de obicei le distrug, fiindcă îmi fac percheziții, căutând ceva compromițător. Asta am hotărât să ți-o întorc, să nu-ți dau de bănuit că aș putea să te divulg. Toate cele bune”.
„Drumul” cel vechi s-a prăbușit. Trimit această scrisoare și Declarație de presă la A. Scrisoarea iese de la mine pe un drum nesigur, până la poșta din Tiraspol”.
„Da, curierul cela a trimis prin vorbe că am „câteva cuvinte scrise de la Alina”. Nu a putut să îmi transmită scrisoarea. De ce nu a lăsat-o la locul vechi, nu mă pricep.”
Sunt scoase de aici vreo 6 declarații, un material de 70 de pagini, eu l-am intitulat „Metamorfozele unei trădări”, din două părți. Prima: „Conflictul transnistrean”. Partea a doua: „Cazul Ilașcu”. Se feresc bandiții de la Chișinău de aceste probleme, ca dracii de tămâie.
26.09.2000, Tiraspol, celula nr.13 „Ei, Alina, cam asta am avut ați scrie. Poate cu o altă ocazie, cu un „drum” mai sigur, voi scrie mai multe. Dacă vei avea ceva pentru mine, ori prin curierul cel vechi, ori cel ce va veni la A. Toate bune.”
PS. Am corespondat cu Ilie Ilașcu timp de 4 ani, cât era la închisoare, până a fost eliberat. A fost una dintre cele mai dificile perioade din viața mea de jurnalistă.
După ce a fost eliberat, am vorbit de multe ori să ne facem timp, să punem toate într-o carte. Timpul ne-a fost mâncat de tot ce vrei, de ce trebuie și ce nu trebuie. Acum am scrisorile, amintirile, promisiunea nerealizată și o mare povară. Fiecare scrisoare cântărește tone, le țin, le duc mai departe, dar trebuie să facem mult mai mult să nu fie uitat.
Alina RADU
