Hai cu noi în Europa: Botoșani, județul care atrage fonduri europene masive / HARTĂ INTERACTIVĂ

0
212

Echipa Observatorului de Nord a petrecut două zile în județul Botoșani pentru a observa pe viu schimbările impresionante care au loc la frații noștri de peste Prut, de când România a devenit membră a Uniunii Europene. Evident că nu am putut cuprinde necuprinsul, în aceste două zile, am reușit să vizităm comuna Tudora, cu aproape 4.000 de locuitori, și orașul Dorohoi, care este similar ca număr de populație cu Soroca. În ambele localități am avut întâlniri cu oameni simpli și funcționari, care ne-au vorbit despre investițiile masive în diverse domenii ale vieții, toate realizate cu ajutorul fondurilor europene.

Pentru a oferi o imagine completă a dezvoltării județului, colegii noștri de la Monitorul de Botoșani ne-au pus la dispoziție o hartă detaliată a investițiilor realizate în județ. Vezi harta AICI.

Primele cifre

Ca punct de plecare, este util de precizat faptul că judeţul Botoşani, unul dintre cele mai sărace din România, are la dispoziţie în acest moment aproape un miliard de euro (713,7 milioane de euro din proiectele comunelor și orașelor, plus peste 130 de milioane de euro proiecte proprii ale Consiliului Județean. Ajungem astfel la un total de aproape 844 de milioane de euro, (la care se adaugă mereu şi mereu alte finanţări) pentru toate programele de investiţii, fie că este vorba despre simple schimburi culturale, programe de integrare a comunităţilor marginalizate, investiţii de mediu sau mari proiecte de infrastructură rutieră ori de utilităţi publice.

Termen de comparaţie

Mult? Puţin? Pentru a avea un termen de comparaţie, trebuie să ştim că bugetul anual al municipiului Botoşani din venituri proprii, conform site-ului oficial, este undeva la aproape 300 de milioane de lei româneşti (60 de milioane de euro) în 2024, în timp ce anul precedent a fost de 326 de milioane de lei (aproape 65 de milioane de euro). Bugetul Consiliului Judeţean este în 2024 de 488 de milioane de lei (aproape 98 de milioane de euro), în timp ce anul trecut a fost de aproximativ 396 de milioane de lei (maxim 80 de milioane de euro).

Ca să ne facem o imagine şi mai clară asupra investiţiilor care pot fi suportate din resurse proprii şi cât sunt de importante cele europene, putem spune că, spre exemplu, dacă judeţul folosea resursele proprii pentru a realiza „Drumul strategic” (un drum judeţean reabilitat recent, care a costat 110 milioane de euro şi ne raportăm la bugetul anului 2023, atunci cu toţi banii pe un an ai Botoşaniului se putea face doar 70% din drum, asta fără a se mai plăti salarii sau alte cheltuieli de funcţionare în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean.

 Importanţa vitală a fondurilor europene

Este evident, deci, că sumele europene care pot fi atrase pe orice program de finanţare înclină decisiv balanţa şi sunt considerabil mai mari decât ceea ce îşi poate asigura judeţul din resursele proprii.

În acest context, putem spune fără teamă de a greşi că şi la Botoşani „plouă cu bani”, însă pentru cine ştie să cheltuiască. Mai ales că am stabilit deja că toate comunităţile, fie că este vorba despre comune, oraşe mici, municipii sau judeţul Botoşani în ansamblu, adică aşa numitele UAT-uri (unităţi administrativ teritoriale) au la dispoziţie înzecit mai mulţi bani din fonduri europene decât din bugetele proprii.

De unde provin fondurile și cum sunt utilizate?

Primăriile din județ au acces la o gamă variată de programe de finanțare, de la cele guvernamentale, precum PNDL și Programul Național „Anghel Saligny”, până la Programele Operaționale europene și fondurile de mediu. Fondurile europene prin Programele Operaționale rămân însă cele mai consistente, acoperind domenii variate precum infrastructura, educația, sănătatea și mediul. De exemplu, doar prin Programele Operaționale Regionale și PNRR, Botoșaniul are alocați aproximativ 343 de milioane de euro pentru 251 de proiecte.

Dorohoi: un exemplu de succes

Municipiul Dorohoi, al doilea oraș ca mărime din județ, este un exemplu grăitor al impactului fondurilor europene. De la aderarea României la Uniunea Europeană, Dorohoiul a atras finanțări de aproape 200 de milioane de euro, reușind să modernizeze infrastructura locală, să reabiliteze Spitalul Municipal și să creeze facilități sportive și educaționale. Cu acești bani, orașul a reușit să ridice standardele de viață ale locuitorilor și să devină un model de dezvoltare la nivel regional.

Drumul Strategic: de la vis la realitate

Unul dintre cele mai importante proiecte derulate în județ a fost „Drumul Strategic”, un proiect realizat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Investiția a presupus modernizarea a 106 km de drum județean, un efort financiar de 110 milioane de euro. Prin această reabilitare, comunele din nordul și estul județului Botoșani au fost conectate la rețeaua principală de drumuri, facilitând accesul economic și social al locuitorilor. Continuarea acestui proiect cu „Drumul Vămii” este în prezent o prioritate, pentru a asigura legătura cu punctul de frontieră Rădăuți Prut și pentru a răspunde nevoilor strategice de conectivitate cu Republica Moldova.

Botoșani: investiții majore în infrastructură și agrement

Municipiul reședință de județ, Botoșani, a cunoscut și el o transformare semnificativă. Printre cele mai importante proiecte se numără parcul de agrement Cornișa, o investiție unică în România, care atrage anual zeci de mii de vizitatori. De asemenea, orașul va beneficia în curând de o șosea de centură realizată cu fonduri europene, ce va asigura conectivitatea cu autostrada A7 și cu restul Moldovei, facilitând astfel dezvoltarea economică a zonei.

Tot în municipiul Botoșani, transportul public a fost modernizat prin achiziția a 30 de autobuze electrice, în valoare de 7 milioane de euro, care vor fi livrate în mai multe etape până la finalul anului. În paralel, se dezvoltă un nou proiect pentru achiziția altor 38 de autobuze, menite să asigure un transport ecologic și modern pentru locuitorii orașului și pentru cei din comunele limitrofe.

Investiții la nivel local: exemple de bune practici

Comunele Durnești, Românești, Vârfu Câmpului și Stăuceni au reușit să atragă finanțări considerabile, fiecare având proiecte distincte care au schimbat fața comunităților. De exemplu, la Durnești, primarul a reușit să amenajeze șapte parcuri moderne pentru copii, iar la Vârfu Câmpului, drumurile locale au fost asfaltate integral, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a atractivității pentru tineri. Totodată, la Stăuceni, investițiile au fost direcționate către educație, sport și infrastructură, îmbunătățind calitatea vieții locuitorilor.


Articolul precedentPUBLICITATE ELECTORALĂ / Andrei Năstase: Planul meu este despre prezent, despre problemele actuale ale oamenilor
Articolul următorCum contribuim la „Europa de acasă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.