Guvernul atenționează despre o tentativă gravă de fraudă: furtul datelor personale și contractarea ilegală de credite pe numele cetățenilor Republicii Moldova

0
113

 Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a atenționat astăzi cetățenii despre „o tentativă gravă de fraudă, care vizează furtul datelor personale și contractarea ilegală de credite pe numele cetățenilor Republicii Moldova, transmite moldpres.md

„Gruparea criminală Șor a colectat abuziv, în unele cazuri fără știrea oamenilor, date cu caracter personal și le-a transmis unei bănci din Federația Rusă. Ulterior, aceste date au fost folosite ilegal pentru a deschide credite sau microcredite pe numele cetățenilor noștri. Asta înseamnă că unii oameni din autonomia găgăuză și din alte regiuni s-ar putea trezi cu datorii în Rusia – fără să fi semnat vreodată vreun contract. Doar pentru că și-au lăsat copia buletinului, de exemplu, la o instituție locală controlată de această grupare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În aceste condiții, el a atenționat cetățenii să nu transmită datele personale în afara cadrului legal, nici în instituții neoficiale, nici pe rețele de mesagerie, nici în online.

Daniel Vodă a afirmat că autoritățile lucrează pentru a documenta aceste cazuri și a trage la răspundere persoanele implicate.

Totodată, oficialul a îndemnat cetățenii să fie vigilenți și să raporteze cazurile suspecte.

„Dacă ați oferit date personale în ultimul timp sau dacă primiți „ajutoare suspecte” în numele unei bănci străine – verificați de două ori și raportați”, a conchis Daniel Vodă.


Articolul precedent„Vreau să las ceva frumos în sat.” Cum diaspora dezvoltă fotbalul în Visoca
Articolul următorÎn ultima zi de iulie benzina se ieftinește cu un ban, iar motorina cu cinci bani
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.