Guvernul Republicii Moldova a alocat 898.000 de lei pentru schimbarea acoperișului Grădiniței de copii din satul Hristici, în cadrul Programului Național „Satul European”. La evenimentul de recepție a lucrării a fost prezent și domnul Mihail Croitoru, directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Acesta a menționat că, „Proiectul reflectă sprijinul autorităților în crearea condițiilor mai bune pentru dezvoltarea localităților și în special a copiilor. Astfel, sperăm că în localitățile din Moldova vor veni tot mai multe familii tinere”.
Grădinița de copii din satul Hristici este frecventată de 23 de copii.
Amintim că, raionul Soroca beneficiază de 18 proiecte prin Programul Național „Satul european”. Valoarea totală a acestora este de peste 62 milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. (FOTO: Veaceslav Burlacu)