Gata cu vacanța! De astăzi, elevii revin în clase

0
26
Foto: pixabay.com

  După 17 zile de vacanță, de astăzi elevii revin în clase, iar regulile de comportament la ore și în afara lor rămân aceleași: respectarea distanței fizice, dezinfectarea mâinilor la intrarea în instituțiile de învățământ, termometria obligatorie, dezinfectarea sălilor de studii, accesul interzis persoanelor care nu participă la procesul de studii.

Altfel, în ajunul zile de 11 ianuarie, Ministerul educației, Culturii și Cercetării a emis un Comunicat, în care îndeamnă  elevii, părinții, cadrele didactice și manageriale să manifeste un comportament responsabil în familie, în societate și în spațiul școlii, să respecte regulile de sănătate publică cu privire la prevenirea răspândirii virusului COVID-19, dar și prevederile Instrucțiunii privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al Covid-19”.

  Acest al  doilea semestru de studii  se va încheia pe 31 mai 2021, iar următoarele vacanțe ale elevilor urmează în primăvară: în perioada 5 – 8 martie, precum și la sărbătorile de Paști, în perioada 1 – 10 mai.

 


Articolul precedentÎncă 298 de persoane infectate și 9 decese au fost înregistrate astăzi, 10 ianuarie
Articolul următorDupă sărbători, leul moldovenesc se depreciază, din nou, în comparație cu moneda europeană
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.