Funcţia ascunsă a telefoanelor iPhone. Butonul care te ajută enorm la calcule, habar nu aveai de el

0
112

De la lansarea primului model al smartphone-ului, oameni din toate colțurile lumii au ales să își cumpere unul, în ciuda prețurilor piperate, ce au crescut de la o lansare la alta. În ciuda faptului că există pe piață de mai bine de un deceniu, celebrul produs al celor de la Apple încă are unele secrete pe care chiar și utilizatorii vechi nu le-au descoperit încă.

Când este scos din cutie, fiecare aparat are deja instalate mai multe aplicații – email, meteo, mesaje, hărți și, nu în ultimul rând, calculatorul. Cel din urmă este de folos în numeroase situații, însă poate fi destul de greoi de folosit, dacă nu știm un truc simplu.

Aplicația ce nu lipsește de pe niciun smartphone

Funcția ascunsă a telefoanelor iPhone este legată de această aplicație ce nu lipsește de pe niciun smartphone. De câte ori nu ți s-a întâmplat să tastezi un număr greșit? În acele momente, mulți cred că trebuie să atingă tasta C și să șteargă întregul calcul, însă realitatea este alta. De fapt, numerele pot fi șterse individual, foarte simplu. Tot ce trebuie să faci este să glisezi la stânga sau la dreapta pe ecranul telefonului.Funcţia ascunsă a telefoanelor iPhone. Butonul care te ajută enorm la calcule, habar nu aveai de el

Ce trebuie să știe utilizatorii

Pentru mulți utilizatori, modul în care funționează butonul C sau „Șterge” este necunoscut. Când este atins, numărul tastat este șters, dar nu și calculul. Acesta șterge doar ultima intrare, nu tot ce a fost tastat până atunci.

Pentru a șterge un calcul întreg, mai întâi trebuie apăsata tasta C, moment în care butonul se va transforma în AC – prescurtarea de la „All Clear”. Atingerea butonului AC va șterge întrgul calcul.


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentAflă la ce oră sosește Focul Haric de la Ierusalim în Republica Moldova în această seară
Articolul următorSÂMBĂTA MARE, ultima zi din Săptămâna Patimilor. Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii, înainte de Învierea Domnului
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.