Frumusețe și inteligență la Drochia: Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana desemnați în cadrul unui concurs

0
161

A devenit deja o frumoasă tradiție ca în Decada Tineretului la Drochia să se desfășoare Show-concursul de inteligență și frumusețe „Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana”, care are drept scop promovarea tinerelor talente și tradițiilor localității de baștină.

Evenimentul s-a desfășurat în incinta Centrului de Cultură Drochia, în prezența unor oaspeți aleși și a susținătorilor perechilor participante. Regulamentul concursului a inclus cinci probe artistice: prezentarea, cântecul în duet, dansul popular, filmul de promovare a localității cu genericul „Tineri ingenioși – localitate prosperă” și întrebările din partea juriului.

Tinerii au avut o prestație deosebită la toate cele cinci probe, demonstrând măiestrie, ingeniozitate, o ținută scenică impecabilă, îmbinată armonios cu o doză de bună dispoziție și umor rafinat. Participanții au fost puși la încercare prin întrebări provocatoare, menite să le testeze inteligența și creativitatea.

Între probe, pe scenă au evoluat colective artistice și interpreți individuali din oraș și din localitățile raionului: Orchestra de fanfară „Hasnaș” din Hăsnășenii Mari, condusă de Andrei Arhirii, cu solista orchestrei, Ionela Stîna; ansamblul de dansuri populare „Izvoraș”, coordonat de Valentina Cocitov; și interpretele promițătoare Valeria Văcaru, Iuvelina Coada și Valeria Raileanu, membre ale cercului vocal „Canto” de la Centrul de Creație al Copiilor Drochia, coordonat de Dana Berezovschi. A participat, de asemenea, Adriela Bejenari, membră a ansamblului de chitariști „Punctul pe I”, coordonat de Vitalie Bîrgău.

A fost o seară deosebită, ce a creat o atmosferă de sărbătoare, lăsând în inimile spectatorilor emoții plăcute și sentimente de admirație. Prezentatorii evenimentului, Amaria Berezovschi și Vadim Sîncu, au impresionat publicul prin talentul lor irevocabil în arta cuvântului.

Ca în orice concurs, au fost desemnați câștigătorii: pe locul al II-lea s-au plasat Călin Pocitari și Anastasia Didîc, dar și Chiril Berezovschi și Sabina Cemurtan, care au acumulat același număr de puncte. Locul I a fost obținut de Ariadna Lupașco și Bogdan Andrieș din satul Șuri, aceștia fiind declarați deținătorii titlurilor de Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. În spatele lor s-au aflat mentorii Eugenia Cebotari, Andrei Cebotari, Chetraru Lilia și Veronica Grădinaru, care i-au pregătit cu înalt profesionalism și măiestrie artistică.

Juriul a fost compus din: Igor Jidraș, vicepreședintele raionului Drochia; Sorina Mațibon, specialist principal la Direcția Cultură; Silvia Reșetnic, specialist principal la Direcția Educație; Angela Croitor, directoarea Colegiului de Studii Integrate „Constantin Stere” Drochia; și Alexei Pînzari, conducător artistic al Cetei de bărbați „Buciumul”.

La organizarea evenimentului au contribuit activ și voluntarii de la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Ana”, care au fost prezenți pe toată durata concursului.

Evenimentul a fost organizat de echipa AVIS, ca parte a programului YouCreate 2024, realizat de UNFPA Moldova în parteneriat cu Terre des hommes – Moldova și Oficiul Consiliului Europei la Chișinău, în cadrul „Fondului Comun pentru consolidarea participării tinerilor și dezvoltarea Centrelor de tineret din Republica Moldova”. Proiectul este susținut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Națională pentru Tineret și Guvernul Elveției/ Swiss Cooperation in Moldova și a fost realizat în parteneriat cu Consiliul Raional Drochia, Consiliul Raional al Tinerilor din Drochia, Centrul de Cultură Drochia, Gimnaziul Nr. 2 Drochia, Casa de Cultură – Șuri, Direcția Cultură Drochia, Centrul de Dezvoltare Durabilă și Inovare Civică.

#YouCreate #YouCreate2024

Olga Cernobai, specialist Tineret, Centrul de Tineret Drochia

 

 


Articolul precedentHoroscopul săptămânii 11-17 noiembrie 2024 pentru toate semnele zodiacale
Articolul următorCe țară va interzice accesul copiilor sub 16 ani pe rețelele sociale? „Părinții sunt foarte îngrijorați”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.