Chiar de luni au început lucrările de curățire a arbuștilor de pe trotuare și parcurile din localitate. Un grup de lucrători ai Secției înverzire și amenajare din cadrul Primăriei orașului Soroca au fost surprinși în timp ce lucrau de cu zori pe str.Oleinicov, care duce spre Dealul romilor.
Alexei Patrașcu, șeful Secției înverzire și amenajare a declarat pentru Observatorul de Nord că “au fost efectuate astfel de lucrări de la intrarea în oraș și în parc, pe str. Calea Bălțului și str.V.Stroescu, inclusiv unde locuiesc romii. Urmează să fie îngrijite trotuarele de pe str.Ștefan cel Mare până în zona Casei sociale”, ne spune domnul Patrașcu.
Vă reamintim că la amenajarea orașului în preajma sărbătorilor pascale se pot implica toți cetățenii. Citiți un concurs lansat recent de către Observatorul de Nord la acest subiect aici: „Marea salubrizare” – Curat şi sătul!
Unele fotografii spun mai multe decât cuvintele sau o parte din articolele scrise de jurnaliști. Astfel, această rubrică are menirea să mediatizeze cele mai sugestive fotografii realizate de către reporterii de la “Observatorul de Nord”. Cititorii și vizitatorii noștri ne pot trimite fotografiile lor prin intermediul rubricii Sesizează o problemă sau Adaugă o știre. Vă rugăm să menționați în mesaj, unde și când a fost realizată poza, precum și alte detalii relevante.
Dezvoltarea paginii web a ziarului „Observatorul de Nord” este unul din obiectivele proiectului “Presa locală – dezvoltare prin digitalizare”, implementat de publicaţia independentă „Observatorul de Nord” şi finanţat de Ambasada SUA în Republica Moldova.