FC Inter pierde în fața liderului, FC Visoca aproape de o surpriză, la Călărași, iar EFA pierde două puncte pe teren propriu

0
174

 Campionatul Republicii Moldova la fotbal. Divizia B. Seria NORD.

Sincer vorbind, cunoscând bine posibilitățile echipelor sorocene, dar și a adversarilor din această etapă nu mi-am făcut mari iluzii, referitor la punctele puse în joc. Nu de alta, dar cel puțin două din cele trei echipe care ne reprezintă în campionat, nu-și pot schimba pozițiile din clasament și, implicit, nu văd de ce „și-ar rupe picioarele” pentru câteva puncte în plus. În realitate așa și s-a întâmplat, iar punctul câștigat, din cele nouă posibile, a fost poate prea puțin, dar mulțumim și pentru aceasta.

La Soroca, FC Inter a fost examinat de nou promovata în Divizia A, FC Fălești. Recunosc că nu am avut dubii în privința echipei învingătoare – doar calitatea jocului liderului mă interesa și, eventual, doream să aflu răspuns la întrebarea – cum ar putea aceasta să se prezinte în eșalonul doi al fotbalului moldovenesc? Anticipând rezultatul final mă grăbesc să afrim că FC Fălești nu mi-a părut o „forță”, dar în comparație cu echipele care deja evoluează în Divizia A pot spune că echipa cu cel mai bun gazon de fotbal din toate diviziile ar putea să se lupte pentru un loc de mijloc și, ncidecum, să se bată la retrogradare. Pe de altă parte, unii microbiști prezenți la meci au fost de părerea că făleștenii „au jucat într-un picior”, dar scorul de 3-0 nu cred că le dă dreptate – cum n-ar fi, dar FC Inter nu este atât de slabă ca să ne bucurăm că am pierdut cu un scor de neprezentare.

Altfel, soarta meciului a fost pecetluită încă în primele 10 minute, când oaspeții au marcat de două ori, prin Maxim Golovatâi (min.1) și Denis Dumenco (10), deși puteau să mai marcheze un-gol două. În general, prima repriză a fost dominată categoric de oaspeți, sorocenii limitându-se la doar două ocazii bune, dar portarul oaspeților a salvat spectaculos, respingând mingea din vinclu. Pe de altă parte, mitanul secund a fost la discreția sorocenilor, dar atacurile lor s-au dovedit a fi sterile. În schimb, FC Fălești a mai marcat o dată, prin Robert Turava (86), și a plecat acasă cu trei puncte meritate.

FC Visoca a mai fost aproape de o nouă surpriză, dacă ținem cont de scorul înregistrat la Călărași, unde gazdele au marcat, în prima repriză, de trei ori prin același Alexandru Golovatâi (13, 17, 19). Cei drept, elevii lui Vasile Zăbrian au egalat la un moment dat, prin Vasile Rusu (9), dar după un astfel de debut ezitant este greu să-ți mai revii. Cu atât mai mult că, chiar în minutul 47 călărășeanul Dumitri Ciobanu a marcat cel de-al patrulea gol. Visocenii și-au revenit mai spre final, dar cele două goluri marcate – Igor Lohov (82) și același Vasile Rusu (87) au fost ultimele din această partidă. Oricum rezultatul obținut de FC Visoca este unul onorabil și, cum am mai spus și altă dată, emană optimism pentru sezonul viitor.

Uinca echipă care ne-a adus punct, în această etapă, a fost EFA, deși, sincer vorbind, mă așteptam la un rezultat mai bun. Nu de alta, dar echipa din Pepeni a fost învinsă, pe teren propriu, de concitadinii de la FC Visoca și, se părea, că cei de la EFA vor avea doar un galop de sănătate. N-a fost să fie și scorul final trebuie să pună semne de întrebare fotbaliștilor care nu prea justifică investițiile făcute în echipă. Fără îndoială, am putea spune că nu prea avem noroc, că arbitrii mai greșesc dar, în consecință, trebuie găsit răspuns la toate întrebările în altă parte, decât în factorii subiectivi. Sunt convins că analiza de rigoare va fi făcută și EFA va avea un cuvânt greu de spus, în campionatul viitor.

În celelalte meciuri ale etapei au fost înregistrate următoarele rezultate: FC OLIMPIA-CS CRUIZ PLUS: 1-2 (Vadim Corcodel, 87/Alexandru Namașco, 32, Veaceslav Burduja, 79); CF RÂȘCANI-FC GRĂNICERUL: 4-0 (Vadim Marțeniuc, 16, Maxim Sartacov, 20, Andrei Cocieru, 54, 81); FC SÂNGEREI-ARF OCNIȚA: 4-0 (Vladimir Sinegur, 34, 54, Daniel Cramarenco, 79, Andrei Rusu, 82).

Cu două etape până la finalul campionatului, clasamentul se prezintă astfel:

ECHIPA MECIURI VICTORII EGALITATI INFRINGERI GOLAVERAGE PUNCTE
FC Fălești FC FĂLEȘTI 22 17 4 1 79-25 55
FC Sîngerei FC SÎNGEREI 22 14 5 3 61-30 47
FC Edineț FC EDINEȚ 22 14 4 4 43-22 46
CS Cruiz Plus CS CRUIZ PLUS 22 14 3 5 50-27 45
FC Inter FC INTER 23 10 7 6 51-45 37
EFA Visoca EFA VISOCA 22 8 9 5 37-30 33
Codru Călărași CODRU CĂLĂRAȘI 23 9 1 13 52-52 28
FC Pepeni FC PEPENI 22 8 4 10 27-41 28
FC Olimpia FC OLIMPIA 22 8 3 11 40-49 27
10 CF Râșcani CF RÂȘCANI 22 4 4 14 32-61 16
11 FC Visoca FC VISOCA 22 3 6 13 28-47 15
12 Grănicerul GRĂNICERUL 22 3 5 14 20-51 14
13 ARF Ocnița ARF OCNIȚA 22 4 1 17 26-66 13

*Steaua Telenești a fost exclusă din campionat conform deciziei Comitetului de Competiții al FMF din 13 octombrie 2021

Penultima etapă se va desfășura pe data de 21 mai. EFA joacă pe teren propriu cu FC Olimpia, pe stadionul municipal din Soroca, FC Visoca primește replica formației FC Sangerei, iar sorocenii nu joacă în această etapă. (Dan AOLEI)

Articolul precedentEurovision 2022: Trenulețul Chișinău – București a ajuns la destinație!
Articolul următorClătite / „Ghidul bucatelor tradiţionale din raionul Soroca”
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.