FĂRĂ CAZURI NOI de COVID-19 în raionul Soroca astăzi, dar 86 cazuri noi în Republica Moldova

0
3799

Astăzi a fost procesat cel mai mare număr de probe de până acum – 419, dintre care 86 s-au dovedit a fi pozitive. Astfel numărul total al cazurilor de coronavirus în republică ajunge la 591, a declarat Viorica Dumbrăveanu, Ministra Sănătății, Munci și Protecției Sociale, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Astfel, astăzi au fost confirmate 29 cazuri noi în Chișinău, 26 în Ștefan-Vodă, în Fălești și în regiunea transnistreană câte 4 cazuri, câte 3 cazuri în Glodeni și Telenești, în municipiul Bălți și Orhei câte două cazuri, iar în Cahul, Criuleni, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Ungheni – câte un caz.   

Tot astăzi sunt înregistrate două cazuri de deces în urma infectării cu coronavirus, printre care este și medicul din Soroca, care a activat la serviciul de medicină urgentă. Astfel numărul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 8.

În același timp, 26 de pacienți au fost tratați de coronavirus.

Potrivit ministrei, de mâine vor fi activate pentru cazurile de coronavirus spitalele raionale din Criuleni, Hâncești, Anenii Noi și spitalul Cancelariei de Stat din Chișinău.


Articolul precedentCât timp se va prelungi carantina în Italia?
Articolul următorRăspunsul Uniunii Europene la pandemia de COVID-19 în țările Parteneriatului Estic
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.