Experţii în sănătate publică nu le recomandă moldovenilor să-și facă boosterul cu vaccinul Moderna

0
376

      Asta pentru că autorităţile de la noi permit imunizarea cu doar jumătate de doză, ceea va oferi protecţie înjumătăţită, transmite Publika.md.

   „Doar pentru cei vaccinaţi cu schema primară Moderna, poate fi aplicată doza înjumătăţită Moderna booster, ceilalţi recomandarea este de a li se aplica o doză întreagă Moderna”, spune Inga Pasecinic, membru Comitetul Naţional de Imunizări.

Specialiștii susţin că această abatere de la recomandările internaţionale se întâmplă pentru că Ministerul Sănătăţii fie nu a citit studiile companiei, care demonstrează că jumătate de doză de Moderna booster este suficientă doar dacă populaţia a fost vaccinată complet cu același ser, fie autorităţile fac economie la vaccinul Moderna. „Este un vaccin care s-a dovedit a fi extrem de eficient, protecţia fiind de 96% conform studiilor publicate de EMA. La fel, cum şi nivelul de anticorpi la persoanele vaccinate cu schema primară Moderna s-a dovedit a fi unul ridicate şi rezistent în timp”, a adăugat Inga Pasecinic.

Nu este clar cum Ministerul Sănătăţii şi-a putut argumenta decizia de a înjumătăţi doza tot prin rezultatele studiului prezentate de companie, în timp ce acestea indică cu totul alte date. „În studiile clinice s-a demonstrat că se compară eficacitatea cu reactonitatea cât de reactogen este vaccinul dat. S-a demonstrat că la acest timp de vaccin la doza booster eficacitatea este jumătate din doză”, a declarat Svetlana Nicolăescu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Prin urmare, experţii susţin că, dacă primele două doze au fost de la un alt producător, vaccinul booster Moderna obligatoriu trebuie administrat în doza completă de 0,5 ml pentru o protecţie sută la sută, în timp ce la noi se administrează doar 0,25 ml de vaccin „Recomandarea este a fi aplicată fie o doză plină Pfizer, fie o doză plină Moderna, cu excepţia celor, care au avut schema primară Moderna, doar ei primesc jumătate de doză Moderna”, a spus Inga Pasecinic.

 

Articolul precedentAstăzi, sărbătoarea Sfântului Andrei a dat startul sărbătorilor de iarnă, pentru ortodocșii de stil vechi
Articolul următorFilmul unei sorocence a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj european / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.