În decembrie 2016, am publicat (în „Literatura și Arta”) articolul „De la declararea deschisă a unionismului la înfăptuirea neîntârziată a reunirii”. La care o personalitate mi-a spus că sunt un visător. Însă, după ce i-am amintit că fără acest vis — existențial (care, adaug aici, e și realizabil) — românii dintre Prut și Nistru ar fi fost demult anihilați etnic, omul — un înțelept — nu mi-a mai obiectat ceva.
Nefiind, categoric, dintre cei care să se limiteze doar la a visa reunirea, revin și acum la unele aspectele ale acestei teme dificile, ea frământându-mă mereu (căci, născut în România Mare, foarte mult mi-am dorit și-mi doresc ca Țara să se reîntregească). Revin, așadar, chiar dacă risc să fiu (iarăși) blamat de către cei nemulțumiți de faptul că, uite dom-le, unii dintre cei plecați (unde li-e bine) mai ȘI îndrăznesc să ne dea de acolo sfaturi… Acești critici dau adică cu piciorul în niște oameni care nu merită un astfel de tratament. Și apoi, mai putem și judeca după cunoscuta spusă a chinezilor, un pic modificând-o: Nu importă locul unde se află gâsca, principalul e ca ea să facă ouă. Adică, în cazul celor care scriu DESPRE REUNIRE pentru ai noștri de acasă, importă ca să enunțe gânduri adecvate situației și — PRINCIPALUL — utile realizării acestui ideal-destin al nostru.
Iar de la distanță, precum se știe, unele lucruri se văd nu rareori chiar mai bine. Și, în cazul situației din RM, nu e de mirare, căci cei care își dau cu părerea din exterior (deci, nu pretind la adevăr absolut), în majoritatea cazurilor, nu au angajamente față de actorii politici de pe Bâc. Scrisesem acel text după alegerile prezidențiale care, inclusiv din cauza răzlețirii partidelor unioniste, l-au înscăunat pe Dodon în cel mai înalt post din RM. De atunci el nemaiîncetând să-și facă de cap, chiar dacă a fost votat doar de un sfert din numărul total al alegătorilor. Iar de aproape un an, vedem nesfârșitele urmări deplorabile și ale rezultatelor alegerilor parlamentare. Că vina mare e respingerea unioniștilor de către liderii blocului ACUM, asta este indiscutabil.
Dar, dacă forțele unioniste nu ar fi fost răzlețite, ar fi putut avea propria fracțiune în Parlament, una nu chiar de neglijat de către ortacii lui Dodon. Și e firesc absolut, în această situație cum nu se mai poate de rea, că mulți dintre adepții reunirii — iar ei, conform sondajelor, numără peste o treime din populația adultă a republicii — nu mai doresc categoric să tolereze această răzlețire a forțelor unioniste.
Dacă forțele unioniste nu ar fi fost răzlețite, ar fi putut avea propria fracțiune în Parlament, una nu chiar de neglijat de către ortacii lui Dodon.
Dar sunt, indiscutabil, și fapte îmbucurătoare. Întâi de toate, repet, e sporirea considerabilă în timpul din urmă a numărului unioniștilor. Și asta chiar dacă adversarii deschiși ai reunirii (dintre localnici), asistați de răuvoitorii românilor dinspre Est și dinspre Vest, fac totul ce le stă în puteri ca să împiedice revigorarea forțelor unioniste. Diversiunile acestor românofobi nu miră. Mai rău însă e că la noi sunt și unele personalități cu nu puțină influență asupra opiniei publice, care — formatori –, chiar dacă, pe câte cunosc, deschis nu dau cumva de înțeles că ar fi împotriva reunirii, atunci însă când scriu pe această temă sau o tratează cât de cât în fața diverselor auditorii (cum a făcut-o M. Sandu chiar și într-un filmuleț), se limitează la inventarierea cu lux de amănunte a CE și CINE împiedică realizarea reunirii.
Totodată, nu uită să atenționeze că decizia va trebui luată, chipurile, neapărat prin referendum. Adică prin cerșirea acordului celor care au fost aduși peste moldovenii români basarabeni de către ocupanți. Dar ei „uită” să amintească faptul că la anexarea Basarabiei, în 1812, și la raptul ei, în 1940 (sub amenințarea invadării de o colosală armadă sovietică), Rusia nu i-a întrebat pe locuitorii autohtoni dintre Prut și Nistru dacă își doreau o asemenea „fericire”. Și nu poți să nu te întrebi: ce se alege din pretinsul unionism al acestor personalități!? Asta cu atât mai mult cu cât cei vizați nu spun barem ceva ȘI despre cum să fie anihilate barem unele dintre piedicile din calea reunirii.
Nici vorbă că situația privind reunirea trebuie privită cât mai obiectiv. Dar dacă închizi ochii la argumentarea necesității vitale a reunirii românilor și deci la cele ce o fac totuși posibilă (și nu peste 100 de ani, precum vocifera un deja dat uitării M. Lupu), halal de un atare unionism. Căci reunirea e posibilă realmente, chiar din simplu motiv că nesățiosul de cuceriri imperiu de la răsărit ne-a rupt din matca noastră — românimea –, în ambele cazuri, fără absolut nici un temei de drept.
De aceea, în contextul nevoii de a spune mereu de ce e necesară reunirea și ce o poate favoriza, reiau (mai ales pentru acei moldoveni din RM cărora nu le prea pasă că fără revenirea noastră la sânul românimii ne va paște mereu pericolul dispariției etnice) — reiau deci argumentul principal al inevitabilității revenirii noastre la Patria Mamă, România. Și anume, că reunirea e necesară — pentru toți locuitorii RM! –, întâi de toate, din rațiuni economice. Adică ca ceea ce va putea asigura condiții ca ei, muncind onest, priceput și harnic acasă, să-și poată asigura un trai decent AICI.
Deci, condiții ca să nu fie nevoiți și să nu dorească să părăsească pământul strămoșesc, iar nu puțini dintre cei plecați să accepte revenirea acasă, pentru a activa aici. Or, în fața acestei perspective toate ce împiedică reunirea — atât din interior, cât și din exterior — nu vor putea rezista mereu. (Așadar, dorința ca prin reîntregirea cu România locuitorii RM să ajunge în UE nu înseamnă nicidecum că unioniștii, precum recent afirma — clevetitor și demagogic — actualul ministru „tehnocrat” de externe de pe Bâc, ar promite să-i aducă pe acești oameni la un trai decent doar prin simpla reunire cu România, deci, fără a munci bine acasă, între Prut și Nistru.)
Reunirea e benefică pentru România (chiar dacă îi va genera și probleme). Și vreau să cred foarte mult că majoritatea etnicilor români o vor susține. Dar reunirea e mult mai necesară pentru locuitorii RM. Și e de datoria lor, întâi de toate, evident, a băștinașilor ei, să dea lumii dovezi cât mai convingătoare că și-o doresc cu adevărat.
Reiterez, așadar, cum văd eu necesitatea economică a reunirii. Spațiul basarabean e ca o mână (sau orice alt organ) a corpului uman. Precum ea poate funcționa doar în unitate cu întregul, tot așa și economia acestui spațiu, ca să se dezvolte normal, are nevoie de foarte multe condiții, de care nu poate dispune decât aflându-se într-un întreg. Îndelungata perioadă cu statut, chiar dacă și neanunțat, de colonie rusească a demonstrat incontestabil că în componența Rusiei sau într-o așa-zisă uniune cu ea Basarabia, dacă și poate dispune cât de cât de astfel de condiții, asta ÎNSĂ doar cu prețul acceptării molcome de către românii moldoveni de aici a tot ce făcea Rusia țaristă, apoi regimul comunist, iar acum — cel putinist, pentru a ne deznaționaliza, adică anihila / nimici etnic.
Or, câți dintre — chiar și cei mai rătăciți alor noștri –, dacă le vei explica pe îndelete acest preț al „binelui” din partea Rusiei, l-ar accepta!? Cu siguranță, foarte puțini. Aici avem deci o mare rezervă pentru sporirea forțelor unioniste. Chiar dacă asta cere timp, multă muncă și răbdare. Cei peste trei ani de „conducere” prezidențială dodonistă au confirmat și mai mult că în cele ce privesc atitudinea față de colaborarea economică cu RM politica guvernatorilor FR este și va fi totalmente fățarnică și ostilă. E de ajuns să amintim că Moscova acceptă ca RM să exporte ceva fructe și legume în FR iarna, când aproape că nu mai e ce de exportat. Atunci însă când se efectuează recoltarea, ele nu ne sunt acceptate pe piața rusă.
Iar dacă unor exportatori din RM li se permite totuși, în mici cantități, majoritatea lor sunt din UTA Găgăuză ori din Transnistria… Asta, ceea ce-i bine știut, e o parte a războiului economic al Moscovei împotriva RM. Agresiune prin care, de rând cu multe alte consecințe destructive, se adâncește vrajba dintre părțile populației ei, ceea ce submină și mai mult nu numai dezvoltarea economică a acestui stat, ci și existența sa.
Și, la dorință, nu e greu de înțeles că anume ajungerea, prin reunire, a teritoriului RM în componența UE, făcând inutile pentru Rusia pretențiile ei geopolitice asupra acestui teritoriu, va putea asigura condiții pentru așezarea relațiilor comerciale cu FR, actualmente politizate la extremă, doar pe interese de avantaj economic reciproc. Totodată, teama unora dintre moldovenii care, eventual, nu se vor decide sau nu se vor pricepe cum să-și organizeze o activitate rodnică acasă, — teama deci că în cazul reunirii Rusia nu le va mai permite să muncească acolo, această frică e puțin întemeiată.
Fiindcă, pe de-o parte, în această arhiîntinsă țară numărul localnicilor care acceptă să muncească fizic scade mereu. Pe de altă parte, lucrători / slugi mai harnice, pricepute și mai ascultătoare decât moldovenii basarabeni, care mai le și mângâie rușilor urechea prin nivelul plauzibil de vorbire a limbii ruse, lor nu li-e ușor de găsit…
E o axiomă că pentru înfăptuirea ei, reunirea trebuie, ca minimum, să fie dorită de către o majoritate calificată a românilor, pe ambele maluri ale Prutului. Creșterea până la un atare nivel a rândurilor unioniștilor în RM foarte mult va depinde, printre altele, de sporirea gradului de atractivitate pentru locuitorii ei a României de azi și de mâine. Și am în vedere nu Țara ca atare, ci anume unele aspecte ale situației prin care ea a trecut și în care se mai află, după trei decenii postdecembriste. Aspecte care nu pot să nu îngrijoreze și în privința viitorului României.
Dar nu mai puțin importantă și dificilă e și soluționarea problemei creșterii atractivității reunirii pentru însăși România. Aici ar fi mai multe de spus. Nu o fac (și spun asta, cu deosebire, pentru amatorii de a tot înșirui public doar cele ce împiedică reunirea) — nu o fac deci din considerentul că unele adevăruri nu e necesar (iar uneori e și dăunător) să fie strigate la orice colț de stradă (precum s-a exprimat odată marele filosof Kant). Subliniez doar importanța decisivă a creșterii suficiente a rândurilor unioniștilor anume printre etnicii români.
Căci doar poziția acestui electorat din România, inclusiv, bineînțeles, a părții sale din diasporă, ar putea convinge clasa ei politică să accepte și să decidă reunificarea românilor. Sper că în acest aspect mult folos va putea aduce noua formațiune politică pe care a întemeiat-o inimosul unionist de pe Dâmbovița George Simion. (E mare păcat că unioniștii noștri n-au protestat vehement împotriva interzicerii intrării lui în RM. A fost o bună posibilitate de a fi demonstrat că sunt o forță politică nu de neglijat.)
La aceste constatări se impune, sunt convins, o singură concluzie: Reunirea e benefică pentru România (chiar dacă îi va genera și probleme). Și vreau să cred foarte mult că majoritatea etnicilor români o vor susține. Dar reunirea e mult mai necesară pentru locuitorii RM. Și e de datoria lor, întâi de toate, evident, a băștinașilor ei, să dea lumii dovezi cât mai convingătoare că și-o doresc cu adevărat. Evident, și să acționeze practic — în limita celor ce le stă pe puteri — pentru apropierea și DEFINITIVAREA REUNIRII. Am zic, pentru definitivarea ei, căci, în fapt, prin mai multe apropieri ale stării lucrurilor în cele două state românești, dar și în conștiința unei părți tot mai mari a populației, în viața culturală etc. ceva, ceva în direcția reunirii treptat se realizează practic.
Dar o decizie politică pentru definitivarea reunirii nu va putea fi luată, precum o știm bine, atâta timp cât unioniștii nu vor avea (barem împreună cu eventualii lor aliați de aceeași orientare în această problemă) o majoritate calificată în Parlament. Adică fără creșterea în continuare și cimentarea forțelor unioniste. Proces care necesită o avangardă în fruntea lui. O avangardă unită, clarvăzătoare, devotată fără rezerve acestui ideal național, perseverentă necondiționat și deci credibilă absolut pentru orice unionist.
Avangarda în cauză poate fi un singur partid (l-aș numi foarte simplu — PR, adică PARTIDUL REUNIRII). Sau o alianță a câtorva partide / formațiuni unioniste (numărul lor redus însă la minimorum), care să aibă în alegeri doar o singură listă de candidați ori unul singur pentru districtul electoral respectiv. Ca nici un vot unionist să nu se piardă. O avangardă cu lideri onești, pricepuți, devotați, neorgolioși. Și, principalul, lideri care nu scot securea unul împotriva altuia, vorba unui text recent pe această temă (autor — Vitalie Vovc).
Va urma…
Nicolae COJOCARU, doctor în filosofie
