Elena BODNARENCO: „Mi-au propus, la alegere, bani şi funcţii, dar eu nu sunt de vânzare!”

Ceea ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova nu doar ne frământă pe toţi, dar ne pune şi pe gânduri negre. Haosul şi dezmăţul bântuie peste tot, inclusiv în parlamentul care trebuie să fie o oază de înţelepciune şi onestitate, dar care în realitate „chifteşte” de „trădători şi cameleoni”. În această situaţie şi în pragul unor evenimente de amploare (înscăunarea unui guvern sau anunţarea alegerilor anticipate) i-am adresat deputatei sorocene Elena Bodnarenco câteva întrebări la tema zilei…

− Stimată doamnă Elena Bodnarenco, Vă felicit cu prilejul sărbătorilor de iarnă şi este logic să vă întreb, cum aţi petrecut anul 2015 şi ce aşteptări aveţi de la 2016?

− Mulţumesc pentru urare. La rândul meu, doresc să felicit toţi cititorii „Observatorului de Nord” cu cele mai frumoase şi aşteptate sărbători — Crăciunul şi Revelionul… Înainte preferam să compun texte de felicitare mai „sofisticate”, iar acum am înţeles că cea mai bună urare pentru fiecare este urarea de sănătate şi fericire. Anul trecut a fost unul din cei mai grei, fiindcă a decedat soţul, s-a îmbolnăvit grav unul din nepoţi, am avut parte de trădări din partea unor persoane apropiate, ca să nu zic de situaţia politică din republică. Pe lângă toate acestea, sunt o fire optimistă şi îmi dau bine seama că după iarna aspră vine primăvara, iar după noaptea lungă — dimineaţa. În anul 2016 îmi doresc stabilitate, evenimente şi oameni noi şi posibilitatea de a învăţa alte lucruri frumoase.

− Faptul că de curând tocmai 14 comunişti au părăsit fracţiunea PCRM lasă loc pentru interpretări, or eu personal nu cred că astfel de oameni ca Sergiu Stati sau Violeta Ivanov, Anatol Zagorodnîi sau Vladimir Victiuc, ca să nu mai zic de Artur Reşetnicov, care era considerat unul din succesorii lui Vladimir Voronin, au “înţeles” peste noapte că nu se mai pot găsi într-o echipă cu Dvs. Au sau nu au dreptate acei care consideră că scindarea a avut loc cu acordul domnului Voronin?

− Lucrurile nu sunt atât de simple, cum pare la prima vedere. Or, majoritatea oamenilor sunt oneşti şi de bună-credinţă şi este greu să crezi într-o trădare colectivă a celor care ani în şir au fost promovaţi de partid în diferite funcţii. Este mai uşor să crezi în trădarea unui om — în acest caz a lui Vladimir Voronin, mai cu seamă că despre aşa-zisul „plan Voronin” scrie toată presa, în special cea afiliată celor de la putere. Este şi aceasta o tehnologie de manipulare, precum sunt cumpărarea sau ameninţarea. De altfel, cei 14 au fost „prelucraţi” circa trei luni. Au fost cercetate amănunţit starea financiară a fiecăruia, declaraţiile pe venituri, averea, viaţa personală, viaţa copiilor. Fiecăruia i s-a propus ceva individual: unora funcţii sau bani, altora — închiderea sau deschiderea unor dosare penale. S-a lucrat cu grupuri de 3-4 persoane. Toţi „fugarii” s-au adunat cu 40 de minute înainte de conferinţa de presă de pomină şi numai atunci au aflat câţi sunt la număr. De ce noi considerăm gestul lor drept trădare? Fiindcă nici unul din ei nu a avut curajul să spună tovarăşilor de partid, domnului preşedinte că pleacă. În PCRM astfel de chestiuni se rezolvă colegial — la plenara partidului, când fiecare are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere pe orice problemă şi să susţină sau să nu susţină cutare sau cutare decizie. Pe cei 14 nu putea să-i satisfacă nici o decizie a plenarei, fie aceasta pozitivă ori negativă. Adică, dacă Comitetul Central lua decizia de a nu vota noul guvern, aceştia nu aveau nici un folos, iar dacă se proceda invers, adică se vota guvernul, ei votau pe gratis. Apropo, cei 14 nu au fost primii, deoarece pe aceeaşi cale anterior au mers Lidia Lupu de la PSRM, Nicolae Juravschi şi Petru Ştirbate de la PLDM, iar luni exemplul lor a fost urmat de încă 7 PLDM-işti.

− Apropo, la Soroca lumea vorbeşte că şi Dvs. vi s-a propus o sumă de bani, pe care, chipurile, aţi considerat-o “neserioasă”…

− În opinia mea, unul dintre cele mai mari neajunsuri ale clasei politice aflate azi la guvernare este acela de a stimula şi de a motiva cele mai negative şi josnice trăsături de caracter, cum ar fi trădarea, frica, linguşeala, intriga. Dacă câţiva ani în urmă plecarea din partid a unui deputat era considerată ceva ruşinos şi neobişnuit, astăzi acest fenomen ia amploare şi nu întâmplător a apărut şi o glumă sinistră — cât costă kilogramul de deputat? Ba mai mult, mulţi consideră că, dacă poţi fura, minţi, lua mită, înseamnă că eşti deştept, iar dacă nu ai furat sau nu ai luat mită — eşti, iertaţi-mă, prost. Într-un cuvânt, laşitatea şi trădarea au devenit normă. În altă ordine de idei, aş vrea şi eu să cred că trădătorii au procedat cum au procedat în numele ţării, dar daţi-mi voie să nu cred în patriotismul actualei majorităţi parlamentare. Personal, pentru a părăsi fracţiunea PCRM mi s-a propus, cu adevărat, la alegere, bani, funcţii, alte facilităţi. Cât priveşte preţul… Eu consider că Victor Cobăsneanu o stimează pe Elena Bodnarenco. În aşa caz, Dvs. la ce sumă preţuiţi această stimă? Or, cât costă oare stima miilor de oameni care au crezut în mine, fiindcă eu mereu am vorbit în numele PCRM? Ce funcţie se poate egala cu numele onest al mamei mele? Ce preţ are memoria tatălui meu, un om de o cumsecădenie aparte? Sau poate cineva dintre alegători se aştepta că eu o să iau banii şi o să-mi cumpăr apartament? Nu, domnilor, eu sunt făcută din alt fel de aluat. Arta trădării şi furtului nu mi-au predat-o nici părinţii, nici învăţătorii mei. Dacă cineva doreşte, poate să mă considere căzută de pe Lună, dar este dreptul meu să fiu onestă şi să nu plătesc pentru trădarea care întotdeauna doare.

− Doamnă deputat, de ce PCRM nu participă la consultările cu şeful statului, sau chiar susţineţi socialiştii în tentativa lor de a provoca alegeri parlamentare anticipate?

− Tot ce se întâmplă în politica moldovenească în ultima vreme — oraşele de corturi pe piaţa centrală şi în faţa parlamentului de la Chişinău, protestele a lehamite, înaintarea la funcţia de premier a unui oligarh, care de 10 ani a părăsit ţara, sondajele de opinie la comandă, deciziile Curţii Constituţionale, care sunt în discordanţă cu Constituţia, crearea Platformei Social-democrate fără o platformă şi ideologie clară, votul comun al celor ieşiţi din PCRM şi a liberalilor, care îşi schimbă poziţia de câteva ori pe zi, — este privit de societate ca un spectacol de prost gust bine regizat, iar noi nu dorim să fim părtaşi la aşa ceva.

− Conform unui scenariu, care îmi aparţine sută la sută, cei şapte parlamentari comunişti vor vota, la momentul oportun, pentru candidatul la funcţia de preşedinte, aceasta fiind a doua etapă — după instaurarea cabinetului de miniştri, de “salvare a ţării”. Am dreptate sau nu??

− Dumneavoastră mi-aţi adresat această întrebare luni dimineaţă, dar deja spre seară şapte PLDM-şti şi un deputat independent şi-au anunţat decizia de a pune umărul la crearea unei noi majorităţi parlamentare, iar aceasta înseamnă că scenariul Dvs. deja a fost dat peste cap. În politica moldovenească lucrurile deja se măsoară nu în luni sau săptămâni, dar în ore.

− În opinia Dvs., este sau nu este Republica Moldova un stat capturat?

− Fără îndoială, Republica Moldova este un stat capturat. Comuniştii au declarat aceasta încă în noiembrie 2012, în cadrul unei conferinţe, luările de cuvânt de la care au fost înserate într-o broşură, care aşa şi se numeşte — „Moldova — stat capturat”. Astăzi în RM nimeni nu este liber: nici politicienii, nici judecătorii, inclusiv cei de la CC, nici procurorii, nici poliţiştii, nici poporul care suferă de pe urma furturilor politicienilor.

− Şi ultima întrebare — care va fi viitorul PCRM şi câte şanse există ca această formaţiune, mai ieri considerată “beton”, să nu se regăsească, în cazul alegerilor anticipate (or, în cazul unor alegeri ordinare PCRM ar avea şanse să renască, în opinia mea) în viitorul parlament?

− PCRM nu se teme de alegeri anticipate, chiar dacă într-un stat capturat alegerile nu pot fi libere. Or, acei care au capturat ţara au făcut tot posibilul pentru a nu permite revenirea comuniştilor la putere: au închis NIT-ul, unicul canal TV de opoziţie; au încercat să interzică simbolica partidului — secera şi ciocanul; au lansat un partid-clonă, care ne-a furat 5,6 la sută din sufragii, ducând lumea în eroare; au şantajat şi cumpărat membrii noştri de partid; l-au ponegrit pe liderul nostru Vladimir Voronin, dar n-au reuşit să ne închidă gura — astăzi fiecare al cincilea cetăţean este alegătorul nostru. Astăzi mulţi consideră că dezertarea celor 14 nu a slăbit, dar dimpotrivă, a ridicat ratingul partidului. Oamenii au înţeles cine a trădat — Voronin, cum trâmbiţa presa, sau acei fără caracter. Oamenii au înţeles că nu toţi se vând şi se cumpără. Baza partidului nostru sunt organizaţiile primare, structurile raionale, care desfăşoară lucrul de agitaţie în teritoriu. Până când acestea există, orice partid este viabil. PCRM este formaţiunea cea mai bine structurată şi are reprezentanţe în toate raioanele, iar acesta este rezultatul încrederii pe care ne-o acordă cetăţenii, dar nu în urma proceselor de vânzare-cumpărare. Noi suntem convinşi că la următoarele alegeri, anticipate sau ordinare, vom obţine un scor bun. Istoria cunoaşte multe exemple când partidele care au majoritatea în parlament nu treceau pragul electoral, şi invers… Sunt convinsă că pe cetăţenii republicii îi aşteaptă încă multe lucruri interesante.