Masă rotundă pentru egalitate de șanse (GALERIE FOTO)

0
128

Astăzi în Soroca a avut loc o masă rotundă în cadrul campaniei naționale cu genericul “Egalitatea de șanse – participare echilibrată a bărbaților și femeilor în procesul de luare a deciziilor”.  Organizatorii evenimentul și-au propus să promoveze şanse egale reale pentru femei şi bărbaţi prin dezbaterea acestei teme cu sorocenii, a menționat Tatiana Procopii, lidera Clubului Politic al Femeilor din Soroca. Printre cei prezenți au fost membri de partide, reprezentanți ai autorităților publice locale, profesori, agenți economici și alte persoane intereste de subiect. Elena Șișcanu, din partea Clubului Politic al Femeilor  50/50 a vorbit despre realitate și legislație, prezentând și practici internaționale din domeniu. Ana Bejan, fost Prefect al județului Soroca, a subliniat importanța promovării femeii în diverse domenii ale vieții și nu doar de către cineva, dar și de ele însăși. În cadrul discuțiilor s-a ajuns la concluzia că legislația existentă ar trebui respectată, inclusiv în ceea ce ține de egalitatea de șanse, iar femeile pot fi încurajate pentru a se implica și în politică.


Articolul precedentMihai Sălcuțan provoacă sorocenii la o „Răfuială”
Articolul următor(Foto/video) “Lecturăm și ne distrăm – timpul vesel petrecem”
Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.