După un grav accident, un medic are nevoie de ajutorul nostru

0
253

 Serghei Ștepa, directorul Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău, se confruntă cu complicații medicale în urma unui grav accident, care necesită o intervenție chirurgicală spinală costisitoare peste hotare, transmite newsmaker.md. Medicul a publicat pe 13 septembrie un mesaj în care face apel la persoanele care au posibilitatea să contribuie cu donații pentru operație.

Serghei Ștepa a menționat că a suferit politraumatisme grave în urma unui accident, iar acum se confruntă cu complicații „care se clasează drept cele mai dificile și riscante pentru chirurgia spinală”.

Șanse pentru succese pot fi, dacă intervenția se va efectua în clinică cu capacități multidisciplinare în neurochirurgie spinală complexă, chirurgie ortopedică spinală, medicină infecțioasă și medicină intensivă. Am o invitație pentru tratament peste hotarele țării, pe care mizăm foarte mult. Din păcate, costurile acestei operații sunt foarte mari. Orice ajutor, oricât de mic, contează enorm și înseamnă un pas mai aproape de recuperare și de șansa de a reveni la o viață activă”, a spus el.

Persoanele care doresc să facă o donație, o pot face pe următoarele conturi:

Valuta contului: MDL
BC „Moldindconbank” S.A.
BIC: MOLDMD2X
IBAN: MD39ML022590000000539302
Client: STEPA SERGHEI ION
IDNP/INDO: 0961604549019

Valuta contului:EUR
BC „Moldindconbank” S.A.
BIC: MOLDMD2X
IBAN: MD12ML022590000000539303
Client: STEPA SERGHEI ION
IDNP/INDO: 0961604549019


Articolul precedentCupa Prieteniei 2025: orașul Florești a găzduit prima ediție a turneului republican de șah
Articolul următorLuptătorii din Soroca au ocupat locul secund la un turneu internațional care a avut loc în Slovacia
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.