Drum bun făcut de soroceni la Mănăstirea Călărășeuca / VIDEO

0
1178

La nordul Republicii Moldova a fost modernizată infrastructură turistică prin finalizarea lucrărilor de construcție a drumului de acces către Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Călărășeuca. Cu toată că această porțiune de drum se află în raionul Ocnița, lucrările au fost realizate de SRL Magistrala Nistru din Soroca.

Lucrările au fost executate în cadrul unui proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Localnicii sunt mulțumiți, că în sfârșit, după ani de așteptare, au drum bun și la ei în sat, ba chiar și trotuare pentru pietoni.

* articol comercial


Articolul precedentAleșii soroceni se întrunesc mâine, de urgență, la ședința Consiliului Municipal
Articolul următorAlte 609 cazuri de infectare, ieri.
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.