Din septembrie, copiii din familiile social vulnerabile vor beneficia de excursii gratuite la Grădina Zoologică din Chișinău

0
102

Copiii din familii social vulnerabile vor beneficia de excursii gratuite la Grădina Zoologică din Chișinău. Acțiunea se desfășoară al doilea an consecutiv și va fi reluată în luna septembrie curent, transmite MOLDPRES.

Solicitată de agenție, șefa Secției științifico-educațională din cadrul Grădinii Zoologice, Olga Iuzvac, a specificat că excursiile sunt organizate de autoritățile locale din raioanele Republicii Moldova. „Copiii vin din diferite regiuni ale țării. Aceștia beneficiază de intrare gratuită și o excursie coordonată de un ghid. Suntem bucuroși să familiarizăm copiii cu lumea animalelor sălbatice, să le povestim despre viețuitoarele Grădinii Zoologice, modul de viață, alimentația și alte trăsături specifice acestora. Copiii participă cu interes la discuții și sunt fascinați de ceea ce văd”, a spus Olga Iuzvac.

Excursiile se desfășoară în zilele de joi și vineri, iar săptămânal parcul Zoo este vizitat de peste 100 de copii din familii social vulnerabile.

În prezent, la Grădina Zoologică din capitală sunt peste o mie de păsări și animale. Reprezentanții instituției au precizat că, în scurt timp, urmează a fi procurate și aduse la Chișinău și alte vietăți.

Prețul unui bilet pentru maturi este de 30 de lei. Copiii până la vârsta de 7 ani au acces gratuit, iar elevii, studenții și pensionarii achită o taxă de 5 lei.

Foto: enciclopedia.biz


Articolul precedentCine a dat BANI ÎN PLIC ziariștilor de la Observatorul de Nord, pentru a fi la modă, treceți pe la redacție să vi-i returnăm înapoi
Articolul următor”Secerișul 2022”: care sunt cele mai bune echipaje din raionul Soroca la recoltarea culturilor cerealiere de I grupă / GALERIE FOTO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.