Parlamentul va avea 54 de grupuri parlamentare de prietenie cu diverse state. Deputații au aprobat astăzi proiectul de hotărâre care prevede componența numerică și nominală a delegațiilor.
Astfel, dintre grupurile de prietenie, 34 vor fi conduse de deputații din majoritatea parlamentară, iar altele 20 – de reprezentanții opoziției. Ca și în legislatura precedentă, cel mai numeros grup de prietenie va fi cel cu România, pe care îl va prezida deputata PAS Veronica Roșca. Din componența lui vor face parte 55 de deputați.
În actuala legislatură nu au fost create grupuri de prietenie cu Rusia și Belarus, majoritatea parlamentară invocând războiul din Ucraina. În premieră, Legislativul va avea grupuri de prietenie separate cu țările din Asia Centrală. Componența nominală a grupurilor parlamentare de prietenie este stabilită în baza opțiunilor expuse de către deputați, iar repartizarea funcțiilor de președinți ai grupurilor se face ținându-se cont de reprezentarea în Legislativ.
Să menționăm că deputatul sorocean, Ion Babici, de la Partidul acțiune și Solidaritate a fost ales reședinte la Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania De altfel, deputatul Babici face parte din 38 de grupuri parlamentare de prietenie cu diverse state. La rânful să, deputata din partea Blocului Patriotic, soroceana Alla Pilipețcaia este membră a 38 grupuri parlamentare de prietenie














