De la amazoană la Regina Maria: cu ce urări vin sorocenii pentru Președinta Maia Sandu?

0
612

Astăzi Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu este omagiată. Născută la 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Fălești, aceasta este prima femeie președintă a statului. Ne-am gândit că ar fi bine să aflăm cu ce urări ar veni sorocenii față de șefa statului, și iată ce ne-au spus cei cu care am discutat.

Teodor Cilipic: Observ cazuri că mergeți ca pe o funie întinsă deasupra unei ape repezi, care poate să vă ducă în neant. Vă doresc să vă păstrați acel echilibru fizic și sufletesc, care să vă ajute să treceți peste toate prăpăstiile și cursele întinse.

Svetlana Pșenicinii: Fiecare an este o carte cu 365 de pagini goale. Creează în fiecare zi o capodoperă, folosind toate culorile vieții, iar în timp ce scrii, zâmbește! Fie ca lista de obiective să se îmbogățească cu noi puncte și viața să vă devină strălucitoare și plină prin îndeplinirea lor. Trăiește astfel încât să nu regreți oportunitățile pierdute. Om cumsecade și plin de inteligentă. Nu-ți pierde aceste calități minunate și rămâi așa cum ești, chiar și atunci când circumstanțele te obligă să te comporți altfel. Cuvintele nu ar putea descrie pe deplin cât bine vă doresc!

Mircea Moldovan: Amazoanele sunt de origine moldovence, una din ele este Maia Sandu, mai departe curaj, împliniri și multe realizări…

Nadejda Gorpin: Doamnei Maia Sandu i-aș dori ca tot succesul, toate realizările, toate recordurile, titlurile obținute să îi aducă în primul rând o stare de împlinire și liniște sufletească. A fi o femeie lider, mai ales în condițiile din Republica Moldova, e o adevărată provocare și o continuă luptă cu rămășițele unui sistem putred, iar pasiunea cu care doamna Maia Sandu reușește să își realizeze scopurile și să ghideze țara în direcția corectă ne inspiră pe toți. Energia pozitivă, care ne-a oferit-o în această duminică, la Adunarea “Moldova Europeană”, aș vrea să i se întoarcă înzecit și să îi fie ca un scut de protecție împotriva tuturor celor care vor încerca să îi saboteze activitatea. La mulți ani plini de zile însorite!

Iulia Babcenco: Ce poți să dorești la un președinte? Cetățeni responsabili, alături o guvernare fără trădători și un viitor spre UE!

Olesea Cebotari: Fie ca sentimentul succeselor realizate și a împlinirilor viitoare să vă însoțească mereu și să perseverați în munca ce-o depuneți spre binele Republici Moldova. Sunteți o Doamnă care merită cele mai frumoase urări în această zi minunată.

Victor Mazniuc: Să-i urăm ca bunul Dumnezeu să o binecuvânteze cu Lumina, Paza și Iubirea Sa.

Boris Andonii: Sunteți o REGINA MARIA întruchipată în MAIA SANDU, ați cucerit spațiul românesc și internațional, inclusiv continentul American precum EA. Să vă ajute DUMNEZEU să aduceți la un bun final aspirațiile pentru popor în continuare, căci poporul este cu Dumneavoastră. Noi vă vom susține în orice situații. Unicul Moldovean care a aruncat mănușă Rusului. Bravo, respect!

Ecaterina Popa: Soare în suflet, pace în țară și tot neamul grămăjoară.

Oleg Istratii: Cu cele mai alese sentimente Vă dorim, multă sănătate, succese în importanta funcție pe care o exercitați, prosperitate, fericire, noi împliniri și bucurii alături de familie și cei dragi

Ludmila Talmazan: Nasc și la Moldova oameni, au spus cronicarii și în alte vremi. În prezent, unul din acești oameni cu verticalitate este Președinta Maia Sandu care astăzi își sărbătorește ziua de naștere. Ce am putea să-i dorim unei șefe de stat aleasă de popor și respectată de cei mai mari lideri ai lumii? Când vreodată în istoria Republicii Moldova, de la independență încoace, ne-au fost deschise ușile cu atâta extindere și când am avut parte noi de un președinte care ne-ar reprezenta atât de demn oriunde în lume, în același timp, atât de simplu și cald acasă. Conform Constituției, Președintele R. Moldova reprezintă țara pe plan internațional și asigură garanția de suveranitate, independență națională, unitate și integritate teritorială a țării. Maia Sandu își îndeplinește misiunea la nivelul așteptat, depășind-o chiar, în sensul bun al cuvântului, prin reușite aduse spre bunăstarea poporului, atât în țară, cât și pentru binele diasporei. În sfârșit suntem mai aproape de România la nivel oficial, asta se întâmplă când avem oameni chibzuiți la conducere. A obținut un mandat într-o perioadă fierbinte în Europa de sud-est, dar a reușit să păstreze pacea în regiune și calmul de la care ne inspirăm și noi. Îi mulțumim pentru efort continuu. Eu îi doresc din tot sufletul multă susținere, să nu aibă parte de trădări, o echipă pe măsura personalității sale și paza Domnului să o ocrotească. Nu-i dedic complimente personale, căci, odată, la Soroca, încă pe când nu era președintă, am vrut să-i exprim admirația mea, însă m-a oprit ferm zicându-mi ca niciodată să nu-mi pun speranța într-un om anume, ci în valori democratice, fundamente de viață și credință în viitorul pe care să-l construim cu aportul fiecăruia. Noi, cetățenii, îi suntem alături, o susținem în continuare și îi dorim mulți ani fericiți și prosperi!

Larisa Ghindă: Maia Sandu este mândria națională, cel mai onest președinte, care pune multe sacrificii, speranțe și puteri pentru a prospera țara noastră. Să ne trăiți mulți ani fericiți doamna Președintă.

Anișoara Spinei-Clim: Firavă dar în același timp așa de puternică, deșteaptă, mândria țării! Vă doresc multă răbdare, credință și curaj în continuare să dea Domnul să reușiți toate cele propuse de dumneavoastră, iar noi poporul care v-am votat vă susținem mai departe. La Mulți Ani! 

Varvara Pereteatcu: Cu prilejul zilei dumneavoastră de naștere, am onoarea să vă adresez cele mai calde urări de bine. Este o ocazie de a reitera sentimentele de respect și recunoștință pentru toate eforturile pe care le depuneți pentru viitorul Republicii Moldova, pentru dezvoltare prosperă și pentru oportunitățile create tinerilor. Fie ca spiritul de dedicație și profesionalism să vă însoțească mereu și să deveniți sursa de inspirație pentru fiecare tânăr care dorește să devină mai bun. Am convingerea că fiecare cetățean își va construi un viitor în Republica Moldova, datorită devotamentului pe care îl manifestați.

Olivia Reaboi: Stimată doamnă președintă, vă felicit cu ziua de naștere și vă doresc curaj, perserverență și verticalitate! Fie ca sentimentul succeselor realizate și a împlinirilor viitoare să Vă însoțească mereu și să perseverați în munca ce-o depuneți spre binele țării noastre!

Cristina Truhina: O limbă, o istorie, un neam,
Să păstrăm cu sfințenie tot ce avem,
Cu doamna Maia Sandu țărișoară noastră să-nflorească,
La mulți ani să ne trăiască!

Aurica Usatiuc: Stimată Președintă Maia Sandu, cu ocazia aniversării zilei dumneavoastră de naștere, dorim să vă transmitem cele mai călduroase felicitări din partea întregii administrații a Muzeului de Istorie și Etnografie Cosăuți. În acest moment special, vă dorim să aveți parte de o zi deosebită, plină de bucurie, împliniri și realizări remarcabile. Ne bucurăm să avem ocazia să vă felicităm în calitate de Președinte al Republicii Moldova și să vă transmitem recunoștința noastră pentru angajamentul și dedicarea pe care le-ați demonstrat în slujba poporului moldovean. Sub conducerea dumneavoastră, țara noastră a cunoscut progrese semnificative și schimbări pozitive în domeniul guvernării și al relațiilor internaționale. De asemenea, vă admirăm hotărârea și curajul de a promova valorile democratice, statul de drept și transparența în activitatea instituțiilor publice. Munca dumneavoastră susținută și eforturile depuse la consolidarea democrației în Republica Moldova sunt un exemplu pentru noi toți. În calitate de reprezentanți ai Muzeului de Istorie și Etnografie Cosăuți, suntem mândri să vă avem ca lider al țării noastre și vă asigurăm de întreaga noastră susținere în continuarea eforturilor pentru construirea unei societăți prospere.


Articolul precedentPreședintele raionului Drochia supărat pe conducerea PSRM pleacă la Partidul „Renaștere”
Articolul următorMeteo: astăzi cerul va fi noros, iar temperatura aerului de până la +23 de grade Celsius
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.