Dăunători sau nu? Mii de fluturi pot fi observați în Câmpia Sorocii

0
1208

Zeci sau chiar sute de fluturi pot fi observați pe câmpurile agricole și în localitățile rurale în această vară. Aceștia bucură ochiul, dar pun pe gânduri agricultorii, care se tem că fluturii le vor afecta culturile agricole, ba chiar sunt voci care afirmă că acest lucru se întâmplă deja.

Fluturii pe care îi vedem în număr mare prin satele noastre și pe câmpuri sunt din specia Vanessa cardui. Sunt originari din Europa și migrează spre Africa în fiecare toamnă. Aceștia pot traversa deșertul Sahara ajungând în Africa tropicală, după o călătorie de peste 4.000 de km. Acest fluture este numit şi „frumoasa doamnă“, datorită culorilor lui vii. Adultul are culoarea brun-cenușie, pe care se disting antenele negre. Aripile posterioare sunt portocalii cu desene albe și negre, iar aripile anterioare de culoare brună, cu două rânduri de pete albe. Anvergura aripilor depășește 50 mm. Larvele sunt omizi, care ajung la peste 2,5-4 cm lungime, au culoarea neagră și numeroși spini de culoare neagră și galbenă. Pupele sunt de culoare maronie sau gri, acestea sunt agățate de frunze și atârnă cu capul în jos, având forma literei ‘J’. Ouăle au forma unui butoi cu dungi orizontale, sunt depuse de către femele, pe partea superioara a frunzei. Ouăle sunt de culoare verde-deschis, iar mai apoi devin gri. După 3-5 zile apar larvele (omizile).

Mai mulți cititori ne-au scris în comentarii pe rețelele sociale sau prin mesaje că roiurile mari de fluturi au invadat localitățile lor. Unii afirmă chiar că insectele cauzează daune agricultorilor.

  • Snejana Palanciuc, Cosăuți: Sunt foarte mulți la mine în grădină şi prin preajmă.
  • Oleg Rozimovschi, Dărcăuți: Sunt foarte mulți și de acum și larvele lor atacă boboasele… Incredibil, probabil, umiditatea e de vină.
  • Vera Zarenba, Iarova: În comuna Iarova sunt și au afectat mai mult lanurile cu soia.
  • Larisa Prisacari, Șolcani: Sunt și la Șolcani, fac pagube prin livezi. Dar acești fluturi viu colorați din preajma bibliotecii, prin firele de iarbă, personal îmi bucură privirea.

Nu este vorba de o invazie, ci de un proces natural de migrație a fluturilor, spun specialiștii, care subliniază că, datorită unor mase de aer cald, în acest an, numărul fluturilor veniți pe meleagurile noastre este foarte mare, ceea ce nu neapărat se va repeta în următorii ani. Aceștia sunt însă inofensivi pentru om și pentru culturile agricole la fel.

  • Adrian Țugulea, cercetător științific, Institutul de Zoologie a AȘM: “Vanessa cardui sau, cum i se mai spune în popor, fluturele de scaiete, este un fluture banal, migrator. Fluturele preferă mai mult nu culturile agricole, ci hârtoapele naturale, unde predomină specia de scaieți. Iar dacă nu găsește suprafețe îndeajuns cu astfel de plante, el poate să depună ouăle în special pe plantele de soia. Acesta este un fenomen care s-a produs anul acesta, la anul nu se știe dacă se repetă, deoarece el migrează în Africa de Nord și de acolo vine încoace. Anterior, la sfârșitul lunii mai, a fost un front de aer cald african spre Europa de Est și cu aceste mase de aer au venit și fluturii. Doar în anii precedenți nu era așa un număr mare de indivizi. Posibil ca larvele să facă probleme, dar pentru anul acesta, probabil, trebuie de dat careva insecticide, dar pentru următorii ani nu trebuie să ne facem îngrijorări. De felul lor ei nu sunt dăunători, doar că anul acesta au venit în masă și avem această situație”.

Specialiștii ANSA contrazic aceste afirmații. Larvele sunt dăunătoare, se arată într-un comunicat al Direcției Protecția Plantelor din cadrul ANSA.
“… Eclozarea ouălor și dezvoltarea rapidă a larvelor este favorizată de umiditatea atmosferică ridicată.
Daunele le produc larvele, care scheletează sau rod frunzele, lăsând doar nervurile principale. Pe perioada dezvoltării, larvele năpârlesc de 3 ori, iar după fiecare năpârlire cantitatea de frunze pe care o consumă acestea este tot mai mare. Adultul se hrănește cu nectarul diferitor plante înflorite spontane sau de cultură, cu secreții lăsate în urmă de diferite specii de afide.
Dăunătorul este polifag (atacă numeroase specii de plante), iar larvele (omizile) produc pagube prin defolierea masivă a plantelor atacate. Atacă peste 300 specii de plante. Acesta populează specii de scăieți și ne uimește prin frumusețea sa. Leguminoasele pentru boabe precum soia și fasolea semănate în câmp sunt preferate de dăunător. Pentru a depista atacul, în permanență se face cercetarea atentă a plantelor de cultură și monitorizarea dezvoltării dăunătorului. Combaterea se poate face cu insecticide specifice combaterii larvelor de Lepidoptere, cu insecticide omologate la cultură, conform Registrului de Stat, imediat ce a fost semnalat atacul. La utilizare se va respecta strict regulamentul și tehnica securității muncii, protecția albinelor și a mediului înconjurător, așa cum prevede legislația Republicii Moldova”, se mai spune în comunicat.

  • Iuliana Cantaragiu, expert Proiecte la Centrul Naţional de Mediu: „Niciodată nu am înțeles de ce există insecte ”dăunătoare” și nu oameni ”dăunători”. Insectele, animalele, păsările apar mai multe acolo unde este mediul propice de trai pentru ele: au suficientă hrană și condițiile climatice sunt potrivite. Dezechilibrul îl produce în general omul. Deci, dacă există o invazie de insecte, care-l deranjează pe om, înseamnă că omul a făcut ceva greșit și de aia au apărut ele. Eu mai curând sunt adeptul ideii că avem o invazie de oameni ”dăunători” pe planetă”.

Cei mai mulți fluturi sunt prezenți în zona de nord a țării.


Articolul precedent(VIDEO) Riscul de faliment al SA “Regie Apă Canal” și alte probleme din municipiul Soroca
Articolul următorFapte văzute, auzite și trăite (XV)
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.