TABLETA DE VINERI.
O vorbă înțeleaptă din popor spune că tot răul este spre bine (sau, după rău vine și bine), deși cam sinistră mi se pare această constatare — de ce, la o adică, binele să vină după rău, când este mai bine să fie mereu… bine. Ei, pardon, bine, nu întotdeauna este așa cum ne dorim noi și dacă poporul a zis așa — așa să fie. Cu atât mai mult că pentru a prețui binele câteodată este chiar indicat să primești câte un bobârnac și să fii dat cu nasul în noroi. Numai în așa mod o să iei învățăminte și o să te gândești înainte de a proceda într-un fel sau altul, începând cu suflatul în iaurt și terminând cu presăratul creștetului cu cenușă.
Or, exemple care ne schimbă comportamentul și atitudinea avem mai multe în ultima vreme, dar eu o să mă opresc asupra a două din ele: unul deja produs și cu „sechele” și altul în devenire, dar care deja își pune amprenta. Primul o să-l numesc „sindromul post-pandemie”, simptomele căruia nu sunt la fel de vizibile și la fel omniprezente ca virusul, dar oricum se observă cu ochiul liber și, cel mai important, nu deranjează pe nimeni. Am în vedere persoanele care continuă să poarte mască, chiar dacă a fost anunțat că pandemia s-a terminat. Sincer vorbind, uneori îmi vine să mă apropii de aceste persoane și să le spun că „finita la pandemia”, dar nu-mi permit această obrăznicie, fiindcă, în principiu, acești oameni procedează în strictă conformitate cu niște reguli de comportament impuse de ei înșiși. Pe unde mai pui că aceștia poartă mască-mască adevărată, dar nu niște, să am iertare, petici menite să-i apere de o eventuală amendă. Am văzut și eu, ați văzut și Dumneavoastră, cu siguranță!, persoane care de bună voie au gura și nasul acoperite pentru că le pasă de propria sănătate și de sănătatea altora. De altfel, de ce să vorbesc de alții, dacă personal nu-mi imaginez să încep ziua de muncă fără o prelucrare sănătoasă a mâinilor cu dezinfectant — de la sfârșitul pandemiei am terminat deja vreo două flacoane. Și fac acest lucru deliberat, fiind unul la unul cu propria conștiință, fără să pozez în mare luptător cu virusul. Știu că multă lume este împotriva unei astfel de proceduri — chipurile, acest lichid dezinfectant micșorează capacitatea de apărare a pielii, dar… Sunt convins că degrabă voi reveni la sentimente mai (ne)bune, fiindcă așa este firea omului.
Un alt exemplu de schimbare de comportament este direct influențat de războiul din Ucraina și relațiile „deosebite” cu Rusia și se exprimă prin deprinderea de a economisi gazele și curentul electric. Iarăși o să dau propriul exemplu — când vin seara de la serviciu, aprind lumina într-o singură cameră și doar atunci când este întuneric de-a binelea. Cu gazele naturale este la fel. Să zic că aș suferi din această cauză — nu pot și tare mi-aș dori ca această economisire să devină o normă, o deprindere de care să se molipsească și alții. Apropo, știu că la fel procedează și altă multă lume, iar cifrele care demonstrează nivelul de economisire a energiei și gazelor vorbesc de la sine — dacă ne-o dorim cu toții, o putem face. Vorba ceea, mai rău să nu fie! În această ordine de idei mi-a plăcut un banc de pe rețelel, pe care o să-l reproduc aproximativ: Știrlițz (pentru buzoieni — un spion sovietic, infiltrat în armata nazistă) a intrat în casă, dar când a dat să aprindă lumina o voce din întuneric a șoptit: „Nu aprinde lumina”. „Andrei Spânu” (pentru buzoieni — ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, responsabil cu „economisirile”), s-a gândit atunci Știrlitz! De altfel, a economisi nu înseamnă a fi zgârcit, ci a fi un bun gospodar. Nu întâmplător englezii spun că „nu suntem atât de bogați ca să cumpărăm lucruri ieftine”, ceea ce în traducere, în limba română, ar însemna că „nu suntem noi atât de bogați ca să aprindem lumina și gazul fără măsură”.
De altfel, foarte probabil, unii cititori vor considera că aceste teme nu sunt demne de acest colț de pagină — chipurile, în jur avem atâtea probleme și atâta război, iar el și-a găsit o temă sterilă de discuție. O fi așa, nu neg faptul, dar problemele legate de pandemie și război ar putea să ne schimbe din mai multe puncte de vedere, inclusiv și când vine vorba de energie, în toată multitudinea ei. Bunăoară, specialiștii afirmă că iarna viitoare va fi și mai grea decât iarna care vine, fiindcă acum mai avem rezerve, dar la anul am putea să nu avem nici puținul de acum. În astfel de cazuri se zice că „vom trăi și vom vedea”. Probabil, vom vedea cum mințile luminoase vor găsi alternative la gazul și energia electrică politizate și, cine știe?, poate și frunzele căzute, bunăoară, se vor transforma din gunoi într-o sursă de încălzire…
În fine, după atâta rău va veni și binele, iar faptul că noi astăzi suntem deja alții decât am fost ieri pare deja o certitudine.
