Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) au aprobat extinderea până la 4 noiembrie a termenului de depunere a dosarelor pentru subvenționare a producătorilor agricoli, scrie moldpres.md
„În scopul susținerii producătorilor agricoli, membrii CSE au aprobat extinderea, până la 4 noiembrie 2022, a termenului de depunere a dosarelor pentru subvenționare, inclusiv din partea solicitanților care au înregistrat restanțe la achitarea impozitelor şi taxelor faţă de bugetul public național”, conform Dispoziției Comisiei.
Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.