Cum păstrează tradiţiile moldovenii din SUA

1
192

Nu ne mai miră faptul că mulţi compatrioţi de-ai noştri muncesc şi trăiesc de ani buni peste hotare, dar faptul că plecând, mânaţi de povară nevoilor, „şi-au pus în valize” şi tradiţiile noastre din străbuni ne provoacă admiraţie şi mult respect.

Moldovenii grămăjoară

În oraşul Sacramento, capitala statului California, amplasat în vestul Statelor Unite ale Americii, o comunitate de moldoveni păstrează cu sfinţenie ceea ce au învăţat de la bunei şi părinţi — tradiţii, obiceiuri, datini din bătrâni, cântecul şi portul moldovenesc… Combinate cu covoare, prosoape tradiţionale luate în valize peste Oceanul Atlantic, acestea le încălzesc sufletele departe de casă, în timpul întâlnirilor cu alţi compatrioţi, fie că acestea au loc cu prilejul sărbătorilor de iarnă, fie cu alte prilejuri frumoase.

De doi ani, moldovenii din Sacramento, printre care şi soroceni, se adună la şezătoare. De la mic la mare, compatrioţii noştri se includ în diferite activităţi: cântă, spun glume sau ghicitori etc., ca pe vremurile buneilor. Mai multe detalii despre cum se ţin grămăjoară moldovenii de acolo, dar şi cum s-a desfăşurat şezătoarea din acest an, ne-a povestit doamna Mariana Mikesell, o moldoveancă originară din s. Tabani, raionul Briceni, stabilită de 15 ani în California.

Din capul locului, doamna Mariana ne-a spus că moldovenii din Sacramento sunt mulţi şi prietenoşi. Nu am reuşit să aflăm câţi moldoveni sunt cu exactitate în acest oraş, dar ştim cu siguranţă că circa 400 formează o „mică” comunitate şi se adună periodic la sărbătorile pe care tot ei le organizează.

„Acum ne ocupăm de legalizarea comunităţii noastre de aici, fapt care ne va facilita activitatea. Vom avea sediu, ne vom întruni să participăm la activităţi. Suntem un grup foarte frumos, ar fi mare păcat să nu ne legalizăm ca să putem activa oficial, să fim recunoscuţi ca grup etnic, atunci altfel se uită lumea la tine. Avem planuri grandioase, vrem să ne unim, pentru că merităm”, a precizat doamna Mikesell.

Ecaterina Roșca și Mariana Mikesell (dreapta)

Internetul uneşte

Deocamdată, moldovenii din Sacramento ţin legătura într-un grup de pe o reţea populară de socializare, unde tot vreo 400 sunt înregistraţi.

„Ideea briliantă a apărut să deschidem, acum doi ani, grupul moldovenilor din Sacramento pe facebook. Acolo ne cunoaştem, ţinem legătura. E greu de apreciat numărul exact, pentru că nu suntem înregistrați oficial şi nu există o statistică, dar cu siguranţă suntem peste o mie de moldoveni în Sacramento. Asta mi-am dat seama la alegeri, când am fost secretara biroului, în ambele tururi. În grupul de pe facebook şi, respectiv, cei care ne întâlnim în parc sau la evenimente culturale, suntem circa 400. Totodată, ne întâlnim la evenimentele organizate de comunitatea fraţilor noştri români sau de cele ale ruşilor şi ucrainenilor de aici. Oraşul nu este mare, iar moldoveni sunt mulţi”.

Andrei Bencheci (al doilea din dreapta), alături soția sa, Cristina (centru)

Soroceanul Andrei Bencheci, aflat şi el de mai mulţi ani în SUA, participă cu plăcere la reuniunile moldovenilor, atât în spaţiul virtual, cât şi la şezătorile tradiţionale. „Tradițiile se țin în familie, cercuri de prieteni sau, pentru cei mai norocoși, — familia plus rudele din SUA. Ultimii doi ani lucrurile s-au mai schimbat la noi în Sacramento. S-a organizat „Sorcova Veselă” cu scopul promovării tradițiilor legate de sărbătorile creștine de iarnă. În 2016, pentru prima dată în Sacramento a avut loc Festivalul Mărtişor. Până atunci an de an concetățenii noștri, cu acest scop, se deplasau la San Francisco, care e situat la 2 ore distanţă de Sacramento. De altfel, la San Francisco în 2014 şi 2015 s-a organizat şi Festivalul Toamnei.

Încă un prilej de a ne aduna într-un număr mai mare au fost și alegerile din 2016. Dat fiind că am avut secția de votare în Sacramento și s-a adunat mai multă lume aici, după ce fiecare și-a făcut datoria de cetățean al RM, am avut ocazia să petrecem cu bucate tradiționale, muzică”, a mai spus domnul Andrei.

Tânăra generație a familiei Bencheci

Tradiţia şezătorii păstrată

De doi ani, se desfăşoară tradiţionala Şezătoare, care adună moldovenii de la mic la mare. Şi la ediţia din acest an s-a cântat, s-a recitat şi s-a petrecut cu drag — o adevărată sărbătoare de suflet, spun moldovenii.

„Am început ideea de şezătoare anul trecut, suntem un grup de oameni aici care împărţim aceleaşi valori şi împreună organizăm. Vreau să menţionez că Aurica Cărcut este una dintre cele mai active persoane, mâna mea dreaptă. Am întocmit programul de la A la Z. Am colectat informaţii din internet şi din alte surse şi am sunat prieteni şi cunoscuţi ca să stabilim care vrea să participe la şezătoare şi cum. Cei care pot cânta se implică în trupa vocală, cei care posedă alte talente ne ajută cu altceva şi se implică la şezătoare. Am avut şi oaspeţi, este vorba despre grupul de români din Sacramento, în frunte cu Abigaila Budac, președinta comunității de români din Sacramento, care ne-au onorat cu colindul şi în prima ediție a Șezătorii, şi anul acesta”, ne povesteşte Mariana cum a fost pregătit evenimentul.

Cu zestrea peste Ocean

Comunitatea românilor din Sacramento, în ospeție la basarabeni

Plecând în alte ţări, deseori compatrioţii noştri îşi pun, afară de haine, vise, speranţe şi câte un prosop moldovenesc, un ulcior sau alte obiecte care să le amintească de casă. Aşa au făcut şi mulţi moldoveni aflaţi acum în Sacramento, iar aceste obiecte servesc la decorul sărbătorilor, creând un colţ de ţară pe continentul american. „Am aici covoare moldoveneşti, fac parte din zestrea mea. Le-am adus în America treptat, pe parcursul a 15 ani. În primii ani mama mi-a trimis pachet peste Ocean prin poştă, a ajuns timp de o lună. Al doilea covor mi l-a adus fratele meu, când a venit în vizită. Am patru covoare în total. Afară de asta, mama mi-a trimis treptat ceaune, mături, prosoape moldoveneşti. Nănaşii noştri mi-au dat prosoapele de la nuntă ca să le păstrez ca simbol şi să ne poarte noroc. La fel şi alţi moldoveni au adus câte ceva. Şi-au pus în valiză lucrurile dragi de acasă, care le poartă amintiri frumoase”, ne împărtăşeşte americanca originară din Tabani.

Departe de ţară şi portul popular e mai drag şi devine un articol de preţ. „Moldovenii care nu pot pleca acasă dau comandă prietenilor sau rudelor, aceştia le aduc sau le trimit prin poştă. Sunt şi copii mici care umblă frumoşi în costume naţionale”, mai spune Mariana.

Chiar dacă sau născut peste ocean, copiii moldoveni din Sacramento vorbesc limba română

Nevoia de „al nostru”

Printre grijile zilnice sau clipele fericite departe de ţară, emigranţii noştri simt nevoia de a se regăsi şi o fac în cadrul acestor frumoase întruniri. Oamenii spun că au nevoie de tot ce înseamnă ţară: cântec, dans, acele articole de artizanat memorate atârnând pe pereţii din casa părinţilor, ulciorul bunicii etc., acel „al nostru” care îi ajută să depăşească greutăţile sau le amplifică fericirea şi momentele frumoase petrecute peste Ocean.

„Am marele noroc, aflându-mă departe de casă, să cunosc câţiva conaţionali cu care împart aceleaşi valori, dor şi dragoste de neam. Împreună putem crea lucruri frumoase în amintirea străbunilor noştri. Aceste evenimente sunt o alinare pentru sufletul meu. Este o mare bucurie să putem să ne întâlnim, să cântăm un cântec în limba noastră, să păstrăm tradițiile noastre. Sărbătorile de iarnă sunt foarte frumoase, mai ales când vine Moş Crăciun care ne vorbeşte în limba română, copiii se joacă bucuroşi. Se implică şi femeile, şi bărbaţii. Tradiţiile şi obiceiurile noastre sunt acele valori care ne ajută să ne păstrăm identitatea. Chiar dacă am plecat din ţară, păstrăm în suflete, în inimile noastre dorul şi dragostea de neam. Nu putem uita cine suntem noi”, a conchis Mariana Mikesell.

Moldovenii își alină dorul de țară prin cântec și joc moldovenesc


Articolul precedentДесять лет в ЕС
Articolul următorCitește mâine în ziarul „OBSERVATORUL DE NORD”

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru acest frumos, Tatiana! Mulțumim pentru munca depusă in realizarea acestui material care ne scoate din anonimat. Efortul tău este apreciat! Prin acest intermediu transmitem salutari și sanatate tuturor sorocenilor, bricenenilor, rudelor și prietenilor noastre! Noroc și sănătate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.