Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei, structură ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române, vine cu un îndemn de susținere a construcției unei Catedrale românești în nordul Republicii Moldova.
„Importanţa construirii unei catedrale la Bălţi reprezintă un act de dreptate și cinste faţă de poporul căruia, cu toţii, îi aparţinem. Proiectul este o investiţie, prin credinţă, pentru viitorul neamului nostru românesc, iar, în esenţă, reprezintă un demers natural pentru al cărui scop măreţ suntem cu toţii chemaţi să contribuim” se spune în mesajul semnat de PS Antonie, Episcop de Bălți.