Comisia Europeană demontează acuzațiile: „Copiii din UE nu pot alege sexul lor”

0
11
Foto: Amy Elting on Unsplash

Comisia Europeană a reacționat ferm după ce ziarul britanic The Telegraph a susținut că noua Strategie pentru Egalitate LGBTQ+ ar permite copiilor din Uniunea Europeană să-și aleagă liber sexul. Oficialii europeni au calificat afirmațiile drept false, subliniind că legislația în acest domeniu rămâne exclusiv în competența statelor membre.

Un articol publicat de ziarul conservator britanic The Telegraph a provocat controverse, afirmând că „Statele membre ar putea fi pedepsite pentru contestarea ideologiei de gen” și că „orice limită de vârstă privind recunoașterea genului ar putea fi eliminată”. Publicația a susținut că aceste prevederi fac parte din noua Strategie pentru Egalitate LGBTQ+ 2026–2030, adoptată miercuri de Comisia Europeană.

În sprijinul afirmațiilor, jurnaliștii au citat un fragment din documentul european:

„Cerințele pentru recunoașterea legală a genului variază semnificativ între statele membre. În timp ce o serie de state membre au adoptat modele de autodeterminare, altele impun proceduri medicale, despre care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că pot încălca drepturile omului. Comisia va facilita schimburile de bune practici între statele membre pentru a sprijini dezvoltarea unor proceduri de recunoaștere legală a genului bazate pe autodeterminare, care nu impun restricții de vârstă.”

Totuși, interpretarea dată de publicația britanică a fost infirmată rapid de oficialii Comisiei Europene.

„Orice sugestie că Comisia ar forța sau impune astfel de măsuri statelor membre este falsă. Strategia promovează egalitatea prin cooperare: statele membre decid propriile legi, iar UE facilitează schimbul de bune practici. Comisia respectă pe deplin competențele statelor membre, inclusiv competența exclusivă privind vârsta consimțământului legal în ceea ce privește recunoașterea juridică a genului”,
a declarat Eva Hrnčířová, purtătoare de cuvânt pentru afaceri sociale la Comisia Europeană, în cadrul conferinței de presă de vineri.

Aceasta a explicat că strategia urmărește doar promovarea egalității și combaterea discriminării:

„Strategia urmărește ca toate persoanele LGBTQ+ din Europa să fie tratate în mod egal și să nu fie discriminate.”

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a precizat că planul pentru perioada 2026–2030 se bazează pe strategia adoptată în 2020 și nu conține niciun articol referitor la posibilitatea minorilor de a-și alege sexul.

Clarificări privind decizia CEDO citată eronat

Fragmentul invocat de The Telegraph face trimitere la o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului din 2018, în cazul S.V. împotriva Italiei, care viza drepturile unei persoane adulte de 60 de ani. CEDO a stabilit atunci că refuzul autorităților italiene de a-i permite reclamantei să-și schimbe prenumele înainte de operația de reasignare de sex a încălcat dreptul la viață privată.

Cazul nu are nicio legătură cu minorii sau cu modificarea legislației privind vârsta de consimțământ. Totuși, decizia a devenit un precedent important pentru protejarea drepturilor persoanelor transgender adulte din Europa.

Comisia Europeană: minorii nu au fost vizați

Pentru a elimina orice ambiguitate, instituția europeană a transmis presei:

„Restricțiile de vârstă în acest domeniu de drept țin exclusiv de competența statelor membre. Totuși, pentru a evita orice neînțelegeri: Comisia nu a avut în vedere minorii atunci când a făcut referire la restricțiile de vârstă. De fapt, cazurile CEDO menționate în acest context în strategie vizau toate persoane adulte, unele dintre ele având peste 60 de ani la momentul introducerii acțiunii.”

De asemenea, Comisia a clarificat că documentul nu prevede nicio „pedeapsă” pentru statele care nu adoptă anumite reglementări, ci doar încurajează schimbul de bune practici între guvernele europene.

Strategia pentru Egalitate LGBTQ+ 2026–2030 nu schimbă legislația privind identitatea de gen și nu oferă minorilor dreptul de a-și alege sexul. Comisia Europeană a subliniat că statele membre rămân singurele competente să decidă asupra acestor aspecte juridice. Scopul documentului este de a promova drepturile și egalitatea de tratament pentru toate persoanele LGBTQ+, fără a impune norme legislative naționale.


Articolul precedentHoroscop săptămânal: 13-19 octombrie 2025
Articolul următorMeteo, 13 octombrie 2025: vom avea valori termice scăzute, dar fără ploi
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.