Centrele de tineret – beneficiare ale seturilor de echipament de protecție împotriva la COVID-19

0
25

Comunicat de presă

  44 de Centre de tineret din raioanele și zonele rurale ale țării vor primi câte un lot de produse de protecție și dezinfectanți pentru lucrătorii de tineret, în scopul prevenirii și combaterii epidemiei cauzate de COVID-19.

Acțiunea are loc în cadrul Fondului comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.

În total, au fost donate 2420 de măști reutilizabile, 46 termometre cu infraroșu și 585 litri de dezinfectanți, precum și 666 pachete cu șervețele umede cu alcool pentru dezinfecția suprafețelor de lucru în cadrul Centrelor de tineret și 324 litri săpun lichid, produse ce contribuie la respectarea recomandărilor privind măsurile de protecție împotriva la COVID-19. Lotul valorează peste 133 mii lei.      „Cu siguranță pandemia ne-a făcut să ne revizuim obiectivele de activitate, principalul deziderat al acțiunilor noastre fiind asigurarea sănătății elevilor și tinerilor. Acest lot de echipamente de protecție pentru lucrătorii de tineret va contribui la crearea unor spații sigure pentru tineri în cadrul Centrelor de tineret”, a declarat Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul evenimentului de donație.

Acțiunea se încadrează, de asemenea, în angajamentul Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) de a susține Republica Moldova, inclusiv instituțiile publice, în răspunsul la pandemia COVID-19 și de a oferi suportul necesar în prevenirea acesteia în rândul angajaților, dar și a întregii populații. “Centrele de tineret sunt instituții prietenoase pentru dezvoltarea și participarea tinerilor, iar această donație va ajuta lucrătorii de tineret să presteze serviciile de tineret în condiții sigure pentru sănătatea lor. Condițiile impuse de COVID-19 ne-au făcut să găsim surse și mijloace alternative de menținere a programelor și activităților noastre, pentru a continua educația și creșterea viitorilor lideri”, a menționat Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA în Republica Moldova.

UNFPA, ca parte a echipei ONU Moldova, alături de partenerii de dezvoltare, susține răspunsul național la pandemie prin activități care își propun protejarea oamenilor, creșterea capacităților sistemului de ocrotire a sănătății și reducerea șocurilor economice și sociale. ”Suportul dat este important atât pentru Centrul de tineret Strășeni, cât și pentru întreaga Rețea de Centre, deoarece ne oferă posibilitatea să lucrăm cu tinerii în siguranță și cu toate măsurile de precauție”, a precizat Alina Darangiu, managera Centrului de tineret Strășeni, fiind printre primii beneficiari ai lotului cu echipament de protecție.

Centrele de tineret sunt instituții publice care oferă servicii de dezvoltare și participare a tinerilor din întreaga țară. În scopul prevenirii și evitării răspândirii virusului și protejării sănătății publice, Centrele de tineret urmează în continuare să se ghideze în activitatea lor de hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, ordinele și dispozițiile Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale precum și de documente emise de autoritățile competente în domeniul sănătății publice. (Irina LIPCANU)


Articolul precedentTariful pentru evacuarea gunoiului ar putea să crească: Participă la consultările publice și spune-ți părerea despre această și alte inițiative
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Stadionul municipal are gard nou
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.