Ce dai degeaba – degeaba dai…

0
57

Popasul construit pentru odihna călătorilor care circulă pe traseul M2 ce străbate şi raionul Soroca a fost vandalizat… Ca urmare, blocul sanitar care face parte din complexul pentru odihna călătorilor a fost închis. S-a întâmplat cu mai multe luni în urmă, dar nici până azi problema nu a fost rezolvată.

Popasul pentru călători se află între localităţile Racovăţ şi Alexandru cel Bun şi prezintă un complex din două foişoare, zonă de odihnă pentru copii, parcare, bloc sanitar. Este unul dintre cele două popasuri construite în cadrul Programului Compact al Guvernului SUA, în cadrul căruia a fost reabilitat traseul Sărăteni-Soroca.

Andrei Cazacu cu familia sa au oprit aici pentru a face o pauză la drum lung. „E frumos aici, comod: parcare, bănci. Ne-am odihnit puţin, copilul s-a jucat, dar am văzut că WC este închis, nu e prea bine, oamenii trebuie să aibă acces, să fie totul civilizat”, opinează călătorul.

În timp ce unii se bucură de condiţiile create pe traseul naţional, alţii distrug ceea ce a fost făcut pe gratis sau pe banii cetăţenilor străini. Cu mai mult timp în urmă blocul sanitar a fost vandalizat, geamul spart, iar bunurile dinăuntru, potrivit autorităţilor, au fost distruse. Soluţia de moment a fost închiderea WC până la rezolvarea problemei… Soluţia însă se lasă aşteptată, iar călătorii se descurcă cum pot.

Din momentul finisării programului de reabilitare (decembrie 2015), în baza unui contract de donaţie, obiectivul se află în gestiunea Administraţiei de Stat a Drumurilor (ADS) şi este deservit de SA „Drumuri Soroca”.

Valentina Badrajan:
„Îmi pare rău că au aşa atitudine, acesta est un bun public, construit din grant, din donaţie americană. Cetăţenii americani au donat pentru cetăţenii din Moldova mijloace ca să facem această investiţie. Era conectare la apă şi energia electrică, noi am tras 2 km de cablu electricitate, am pus transformator electric. Investiţia a fost peste 100 mii de dolari acolo. Când am transmis la bilanţul ASD totul era. Apa de asemenea era, a fost trasă de peste drum. Ei urmau doar să primească autorizaţia şi să conecteze. Toată infrastructura era construită, nu acceptau americanii şi noi să facem un bun fără electricitate. Iniţial gândeam să punem nişte panele solare, care ziua s-ar încărca, iar noapte ar lumina. Dar am discutat cu donatorii că poate cineva ar dezvolta un business alături, să facem acest lucru şi va beneficia şi alţii, dacă va dori Administrația şi autoritatea locală. Tot terenul adiacent drumului aparţine ASD”.

Responsabilii sunt la curent cu problema şi se află în căutarea soluţiei. Potrivit lui Vitalie Moraru, şeful SA „Drumuri Soroca”, nu pentru prima oară oamenii vandalizează acest obiectiv. „E închis pentru că acolo sunt sparte geamurile, intră prin geamuri şi au distrus totul înăuntru. Am sesizat poliţia, şi? Noi reparam, făceam să lucreze această zonă, unica întrebare cât o să lucreze acolo? Iar o să punem la loc şi iar o să fărâme, o să strice totul. Am reparat vara, am schimbat closetul, chiuveta… Acolo problema e că nu-i lumină şi nu-i apă. Din start, când a fost făcut această bază, trebuia de pus lumină şi apă, nu sunt”.

Potrivit Valentinei Badrajan, director executiv al Fondului de Dezvoltare Durabilă din Moldova (instituţia succesoare a Fondului Provocările Mileniului), la momentul transmiterii obiectivului către SD, acesta era perfect funcţional, iar ASD şi-a asumat asigurarea integrităţii şi funcţionalităţii acestuia şi, respectiv, urmează să rezolve situaţia.

„În decembrie 2015, în baza unui contract de donaţie am transmis drumul 96 km, pe traseul M2 Sărăteni-Soroca şi infrastructura aferentă drumului: popasuri şi restul obiectivelor care sunt adiacente acestui drum. În baza contractului pe care l-a avut Fondul Provocările Mileniului cu ADS, ultima urma să asigure integritatea acestui bun, utilizarea lui conform destinaţiei şi funcţionalitatea obiectivelor reabilitate în cadrul Programului Compact.

Sunt prevederile acestui acord, potrivit cărora administraţia are responsabilităţile sale de a menţine toate obiectivele, inclusiv drumul şi infrastructura adiacentă”, ne-a comunicat doamna Badrajan. Atât instituţia succesoare, cât şi autorităţile raionale au sesizat ADS pe acest caz. De câteva luni însă nici o schimbare.

Veaceslav Teleman, director interimar Administraţia de Stat a Drumurilor:
„Această problemă este luată în vizorul ASD şi a întreprinderii din Soroca. În timpul apropiat noi o să reparăm toate cele care au fost distruse şi obiectivul va funcţiona. A fost deteriorat şi cablul electric… Aşa sunt oamenii noştri. Noi suntem la curent şi vom repara şi totul va fi bine. Vom asigura restabilirea obiectivului şi paza acestuia, dar transmiterea unui agent economic încă nu a fost solicitată, noi nu am discutat-o”.

În opinia preşedintelui Mihai Mâţu, obiectivul a fost bine gândit şi binevenit, dar oamenii nu apreciază gestul şi distrug bunul public. „Adresarea către ASD am făcut-o acum aproximativ două luni. Acolo a fost distrus motorul din fântâna de peste drum care asigură cu apă obiectivul, panelul electronic de pe pilon de asemenea. Partea funcţională toată a fost distrusă. Am discutat cu responsabilii, care ne-au sugerat să găsim câţiva agenţi economici care ar vrea să activeze în acea zonă, să gestioneze şi totodată să o supravegheze. Deocamdată nici un rezultat. Cât priveşte distrugerile, mi s-a promis că vor fi repartizate surse financiare de la ASD către SA „Drumuri Soroca”, pentru a restabili totul ce-i vandalizat. Am făcut o adresare şi către Inspectoratul de Poliţie Soroca să atragă atenţie în mod deosebit în acea zonă, pentru că acolo se duc tinerii şi cel mai des acţiunile date se fac noaptea”.

odn_0504

O soluţie ar fi un paznic, spun autorităţile şi promit să-l găsească în scurt timp. „La moment de la administraţie am spus că punem acolo pază, ca să nu distrugă. Restabilim încă o dată totul şi punem pază, aşa a fost vorba cu o săptămână în urmă. Căutăm paznici să-i punem. Cred că săptămâna asta găsim, problema e să găsim unde să şadă paznicii. Ne gândim ce condiţii să le facem la paznici, că vine iarna şi să aibă unde sta. Cum hotărâm această întrebare, punem paznici, mai departe vedem… Totodată încercăm să organizăm şi apa, şi lumina”, a mai spus Vitalie Moraru.

Lucrările de reabilitare a drumului Sărăteni-Soroca au demarat în toamna anului 2012 și au fost încheiate în octombrie 2014. Bugetul acordat pentru reconstrucția drumului a fost de circa 100 milioane USD.


Articolul precedentToată lumea la vot!
Articolul următorProteste la Chișinău: Oamenii scandează “Maia Sandu- Președinte!” și “Alegeri anticipate!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.