Câți pași trebuie să faci zilnic pentru o viață mai lungă?

0
197
sursa foto: pixabay.com

Mersul pe jos face piciorul frumos… și nu numai. Medicii spun că plimbările lungi nu numai că ne ajută să ne menținem silueta, dar aduc și numeroase beneficii pentru sănătate. Iar numărul magic ar fi 10.000 de pași zilnic, potrivit unui vechi mit. Însă, cercetătorii au descoperit că dacă parcurgi zilnic între 7.000 și 8.000 de pași, vei obține beneficii maxime pentru sănătate, potrivit Digi24.

În ciuda recomandărilor de pretutindeni, nu există nicio dovadă științifică care să ateste că 10.000 de pași efectuați zilnic reprezintă ținta ideală pentru sănătate sau scădere în greutate. Acest număr „magic” este unul aleatoriu, care a apărut în urma unei campanii publicitare în urmă cu zeci de ani. Deși mersul pe jos este minunat pentru sănătatea ta, cercetările sugerează că 7.000 până la 8.000 de pași ar putea fi un obiectiv mai bun. Recomandarea de 10.000 de pași pe zi a apărut ca un slogan de marketing Recomandarea de 10.000 de pași parcurși zilnic a pornit dintr-o reclamă captivantă a japonezilor, spune Daniel Lieberman, paleoantropolog la Harvard, care a studiat evoluția exercițiilor fizice.

Lieberman a scris în cea mai recentă carte a sa, „Exercised”, că Manpo-kei (tradus ca un contor de 10.000 de pași) a fost inventat în anii 1960 de compania japoneză Yamasa Tokei – producătorul primului pedometru comercial – care a ales numele pentru că suna bine. Și a funcționat. Compania și-a vândut produsul, iar conceptul a devenit popular în întreaga lume ca o măsură pentru sănătate. Mersul pe jos este minunat, dar nu trebuie să atingi o anumită țintă pentru a te bucura de beneficii Lieberman a declarat pentru Insider că există câteva avantaje pentru ținta de 10.000 de pași zilnic: este un număr ușor de ținut minte, distanța parcursă cu 10.000 de pași aduce beneficii pentru sănătate, iar mersul pe jos este o activitate accesibilă pentru mulți.

„Cu toții avem instincte care ne fac să evităm activitățile inutile, așa că avem nevoie de ajutor pentru a începe orice program de exerciții fizice”, a spus Lieberman. Dar nu este necesar să atingi 10.000 de pași pe zi, arată cercetările. Un studiu din 2019 efectuat pe femei în vârstă a arătat că participantele care au parcurs 4.400 de pași pe zi au avut rate de mortalitate mai mici pe parcursul a patru ani față de cele care au mers aproximativ 2.700 de pași pe zi sau mai puțin. Însă beneficii mai mari apar la aproximativ 7.500 de pași parcurși pe zi, iar cercetătorii nu au observat beneficii suplimentare pentru 10.000 sau mai mulți pași parcurși zilnic. Un alt studiu efectuat în 2020 a arătat că efectuarea a 8.000 până la 12.000 de pași pe zi a fost corelată cu un risc mai mic de a muri de orice cauză în timpul studiului, comparativ cu 4.000 de pași pe zi. Aceste studii demonstrează că mersul pe jos aduce beneficii sănătății, indiferent dacă atingeți sau nu „numărul magic” de 10.000 de pași.

SURSA: Digi24


Articolul precedentSalată Mexicană cu avocado și porumb
Articolul următorUn loc III și două Mențiuni – rezultate obținute de elevii soroceni la Olimpiadele republicane
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.