Carantina, jos! O Libertate, sfântă Libertate!!!

0
705

     De mâine, 8 mai, municipiul Soroca intră (aproape) în normalitate. Zic „aproape”, fiindcă sorocenii, ca și toți cetățenii Republicii Moldova, vor respecta regulamentele și comportamentul impus de Situația Stare Excepțională, care sunt în vigoare până la 15 mai. Astfel, carantina sufocantă devine istorie, iar libertatea revine în actualitate. Apropo, mulți ani în urmă, fiind într-o deplasare în Polonia, am întrebat un cuplu de bătrâni ce le-a dat lor personal aderarea țării la Uniunea Europeană. După câteva secunde de meditare, ambii au răspuns într-un glas: LIBERTATE. Atunci, la moment, nu m-am gândit prea mult la semnificațiile răspunsului dat de polonezi, dar ulterior mi-am dat seama câtă dreptate au avut or, când omul comite o infracțiune statul nu îi ia sănătatea sau, pardon, mâncarea de la gură, dar…libertatea. Așa a procedat cu noi și coronavirusul, chiar dacă nu am comis vreo infracțiune.

    În această zi (pre)istorică am decis să-i rog pe mai mulți soroceni să-mi răspundă la o întrebare simplă, dar cu conotație deosebită: Ce vor face ei mâine când cade carantina, în primul rând? Iată și răspunsurile:

 Boris IVASI, inginer: Voi face ceea ce am făcut și până acum – voi merge la serviciu că astfel nu se poate. În opinia mea a fost o mare greșeală să nu le permiți oamenilor să muncească. Bineînțeles, voi respecta regulile care ne se impun, cu o precizare foarte importantă – oamenii nu ar trebui să păstreze distanța socială, ci distanța fizică, ce este cu totul altceva (citiți mai jos explicația de rigoare – V.C.)

Oleg LUPU, întreprinzător: Abia aștept să merg la Bădiceni să-mi văd mama. Am fost un cetățean corect și în perioada de carantină nu am ieșit din curte. Bineînțeles, am avut grijă ca cineva din sat să aibă grijă de mama, s-o ajute în caz de necesitate, am fost permanent în legătură telefonică, dar prezența mea fizică este obligatorie.

Elizaveta COJOCARU, femeie de afaceri: Cel mai mult aștept să fac o plimbare pe Cheiul Nistrului. Îmi este foarte dor de oamenii pe care îi întâlneam zilnic, de prietenii cu care mai ieșeam la o promenadă. Fără îndoială, voi respecta distanța cuvenită, voi purta mască și mănuși, fiindcă este vorba de sănătatea mea și a celor din jur.

Arcadie SURU, antreprenor: Voi merge cu cea mai mare plăcere la serviciu. Nici nu vă imaginați cât de tare îmi este dor de munca pe care o fac de ani de zile! Mai bine de o lună am stat acasă, inclusiv două săptămâni în izolare, fiindcă am avut un caz confirmat la întreprindere. În acest răstimp nu am ieșit din curte, nici măcar până la magazin nu am fost. Acum și eu, și alții vom prețui ceea ce nu am prețuit cândva.

Aliona PETRACHE, casnică: Sincer vorbind, parcă nu-mi vine să cred că avem voie să mergem în oraș, să facem ceea ce am făcut două luni în urmă, fără frica de a fi amendată. Vreau să-mi văd nepoții, în primu rând. Chiar dacă trăiesc în oraș, ia-m auzit doar la telefon. Pe lângă toate mai sunt și din grupa de risc, fiindcă pensionarii o să treacă mai greu peste această perioadă.

Iurie CUPCO, om de afaceri: Pentru mine nu va fi ceva extraordinar, fiindcă permanent am fost în mișcare. Am respectat regulile impuse, m-am protejat pe mine și pe cei din jur, chiar dacă a fost greu. Sunt o fire libertină și astfel de restricții le-am primit mai greu de cât alții. Pe unde mai pui că autoritățile n-au permis magazinelor de construcții să activeze și multă lume, aflată în izolare, nu a putu să se ocupe de lucrările de pe lângă casă.

Ana BEJAN, pensionară: Cel mai mult mi-i drag de oameni, vreau să-mi întâlnesc cu prietenii, să schimbăm o vorbă „pe viu”. Chiar mâine vom merge prin oraș, dar voi respecta distanța și celelalte reguli impuse. În toată perioada de carantină nu am ieșit din curte, fiindcă îmi dau seama că corona virusul nu alege pe cine să atace și pe cine să nu atace. Altfel, voi merge în oraș, dar…nu fără frică.

Irina SADOVÂI, posesoare de patentă: După atâta vreme de izolare este bine să nu ne „îmbătăm” prea tare cu libertatea care „a căzut” pe capul nostru. Voi ieși din casă, dar voi ține cont de pericolul care mai persistă și doresc ca și cei din jurul meu să nu piardă vigilența. Vreau să merg din nou la muncă, dar nu știu când se va deschide piața. Pe unde mai pui că și banii s-au terminat, iar de mâncat trebuie. De celelalte nici nu mai vorbesc.

Nicolae BULAT, muzeograf: Recunosc că am ceva sentimente de frică. Libertatea e bună, dar trebuie să ținem cont și de faptul că orice relaxare, orice iresponsabilitate ne poate fi fatală și poate aduce la al doilea val de epidemie. Priveam zilele aceste un material video despre comportamentul locuitorilor unul sat din centrul republicii, care vindeau la piața improvizată fără a respecta ceea ce le-a impus primarul și mă strângea în spate – până unde poate ajunge iresponsabilitatea și obrăznicia oamenilor. Sper că sorocenii vor avea un comportament adecvat și că virusul a fost învins definitiv.

    Apropo, domnul Boris Ivasi m-a rugat să fac publică părerea lui despre noțiunea „distanță socială” care este una neadecvată, în situația noastră. „Expresia „distanță socială” este una discriminatorie, folosirea carea este neadmisibila într-un stat democratic,  unde sunt interzise prin constituție discriminările de orice gen. Articolul 16 din Constituția Republicii Moldova nu lasă loc pentru interpretări – „…toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fată legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială…”. Cu așa abordare putem ajunge la distanță națională, rasiala, religioasă. Pentru stoparea fenomenului infracțional este necesara o distanta FIZICĂ , dar nu SOCIALĂ. Cine nu este de acord cu mine, să vină cu argumente”.

          De altfel, mi se pare incorectă și o altă expresie utilizată des, în ultima vreme – „autoizolare”. Or, autoizolarea nu înseamnă altceva decât „izolarea benevolă, din propria inițiativă” și aceasta nu este pasibilă de amenzi și alte sancțiuni, iar ceea ce se întâmplă la noi este „izolare impusă, izolare forțată”, dar… Aceasta este o altă temă de discuții.


Articolul precedentLIVE: Bani din bugetul raional – cui, câți și pentru ce
Articolul următorDin partea sorocenilor: Mulțumim, România! Mulțumim, fraților!
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.