Incendiu cumplit în raionul Drochia. Ieri, 31 octombrie, o locuință din localitate Hăsnășenii Mari a fost cuprinsă de flăcări. După intervenția pompierilor, a fost găsit cadavrul parțial carbonizat al unui bărbat în vârstă de 72 de ani, scrie tv8.md
„La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri. Ajunși, pompierii au stabilit că focul a distrus bunurile materiale dintr-o odaie cu suprafața de 6 m2. Incendiul a fost lichidat la ora 16:30. În procesul intervenției pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al unui bărbat în vârstă de 72 de ani. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior”, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 35 situații de risc.