Când ați citit ultima dată copiilor înainte de somn? Copiii de la Grădinița nr. 17 din orașul Soroca, au convins-o pe reportera noastră, Mihaela Zaim, că în fiecare seară cineva din familie, fie mama, tata sau frații mai mari, le citește.
Am avut ocazia să ne convingem ascultând nu doar povești din gurile lor, ci și informații curioase adunate din enciclopedii. Psihologii afirmă că lectura în familie aduce beneficii enorme celor mici. Pe lângă faptul că se construiește o legătură puternică între membrii familiei, copiii își dezvoltă vocabularul, imaginația și abilitățile de comunicare.