În mod normal, în postura mea de “un fel de cronicar” care urmăreşte “sub lupă” evenimentele care au loc în societate, ar trebui să scriu în detalii, pe acest colt de pagină, despre vizita ”istorică” a preşedintelui moldovean la Bruxelles şi întâlnirile lui cu înalţi demnitari din structurile UE şi NATO, dar nu mi se ridică mâna să fac acest lucru.
Or, trebuie să fii realmente sărit de pe fix ca să dai o apreciere pozitivă voiajului întreprins de Dodon în chiar cuibul europenismului, pe care acesta îl urăşte cu toate fibrele sufletului său (dacă îl are, bineînţeles) sau să crezi că dialogul dintre cele două părţi a fost unul sincer şi constructiv. Mai degrabă a fost un fel de dialog al complezenţei şi al respectării unor etichete diplomatice clasice decât o întâlnire la nivel înalt cu consecinţe (pozitive) pentru cetăţenii moldoveni. Altfel nici nu putea fi, atâta timp cât acest Dodon arde toate podurile dintre noi şi lumea bună şi se dă mare mahăr. Ce să mai! Nu om, dar un “munte de verticalitate”, care doreşte să-i demonstreze lui Puţin (care, la sigur, nu dă pe preşedintele moldovean nici o ceapă degerată!) că este “paţan de condiţie”… De aceea voi spune astăzi despre alte două evenimente care m-au marcat şi, sunt sigur, nu v-a lăsat şi pe Dumneavoastră indiferenţi.
În primul rând, societatea civilă din România ne-a arătat că oamenii care nu se consideră frunze bătute de vânt sau un sac de box folosesc alte tactici (pentru a-şi apăra cinstea şi onoarea) decât cea a struţului care bagă capul în nisip. Guvernul Grindeanu, cu spatele acoperit de o majoritate parlamentară confortabilă, şi PSD-ul, care a câştigat detaşat alegerile din 11 decembrie 2016, au simţit pe propria piele ce înseamnă să te joci cu focul şi cât de periculoase sunt escapadele nocturne. Votarea de urgenţă a unor ordonanţe care şi la lumina zilei, darămite după miez de noapte, puteau stârni controverse ar putea însemna începutul sfârşitului nu doar pentru guvern, dar şi pentru unii politicieni care au schimbat de curând titlul de baroni locali pe cel de lideri politici. Ba mai mult, specialiştii în organizarea astfel de manifestaţii consideră că acţiunile de protest de la Bucureşti şi din alte oraşe importante din România pot fi servi drept “carte de căpătâi” pentru cetăţenii “călcaţi pe coadă”. De altfel, şi cealaltă tabără, pro-PSD şi anti-Iohannis, a fost poate mai puţin numeroasă, dar la fel de vocală şi intenţionată să meargă până în pânzele albe… Este posibil aşa ceva şi la noi, în Republica Moldova? Cu siguranţă, nu este posibil! Or, numai ce nu ne-au făcut nouă politicienii: ne-au furat un miliard de dolari, au transformat parlamentul într-o arenă de circ, au înscăunat guvernul la fel sub acoperirea nopţii, ne-au minţit şi ne mint în continuare, ne vând şi ne cumpără pe câţiva arginţi, ne ceartă cu vecinii şi ne înfrăţesc cu duşmanii…, iar noi rămânem „mioritici şi romantici”, ne bucurăm de curajul altora şi c-am atât.
În al doilea rând, sunt gata să-mi scot pălăria (pe care nu o am), în faţa preşedintelui belarus Alexandru Lucaşenco, care i-a transmis omologului său de la Moscova că independenţa ţării sale face mai mult decât tot petrolul şi toate gazele Rusiei. „Ultimul dictator din Europa” s-a dezlănţuit, pur şi simplu, zilele trecute şi a spus tot ce gândeşte despre fratele mai mare, Vladimir Putin, şi ţara lui. Şi dacă pe Lucaşenco l-a ajuns până la os „atitudinea prietenească” a Kremlinului, apoi sentinţa vine de la sine: rău de tot stau lucrurile în efemera şi scrisa cu fuiorul pe apă Uniune Euroasiatică! Preşedintele belarus a adus un argument care mi se pare extrem de grăitor — numai din cauza diferenţelor de preţ ţara sa a pierdut în ultima vreme vrea circa 6.000.000.000 de dolari! Ca să nu mai amintesc despre prejudiciul moral adus poporului frăţesc şi despre ultimele divergenţe cu privire la frontierele de stat. Despre un astfel de „soiuz”, în care unul „taie şi spânzură”, iar ceilalţi trebuie să se complacă în rolul de „miei”, are nevoie Republica Moldova? Înţelege oare Dodon unde vrea să ne bage şi care ar putea fi consecinţele unei eventuale schimbări de vector extern? Probabil, economistul Dodon înţelege toată gravitatea momentului, dar omul politic Dodon nu-şi poate permite luxul de a dezamăgi acele circa 25-30 la sută din cetăţeni care l-au votat şi care cred în poveştile socialist-comuniste cu cârnaţi de doi lei şi principiul “…cine fură, acela are!”
Şi încă ceva. În linii mari, rezultatele vizitei lui Dodon la Bruxelles pot fi considerate nule, dar aceasta nu înseamnă că nu putem trage şi unele concluzii. Pe de-o parte, Dodon şi K au mai câştigat câteva bile albe în faţa lui Putin — prin declaraţia că RM are nevoie de alte relaţii cu FR — şi în faţa electoratului său — prin zborul cu un avion de cursă şi trecerea controlului vamal împreună cu muritorii de rând, nu pe filiera diplomatică, dar şi o grămadă de bile negre din partea celor care fac diferenţa dintre decenţă şi făţărnicie. Pe de altă parte, în instituţiile europene muncesc persoane care înţeleg bine al cui om este Dodon şi că majoritatea moldovenilor nu trebuie trataţi ca pe nişte ostatici ai unor ambiţii şi interese obscure.
