„Bea ceai cu gâturi mari…”. Deputatul PAS, Igor Chiriac, susține că Herman von Hebel e criticat pe nedrept

0
45

Cei doi membri-lipsă ai Comisiei de evaluare externă a procurorilor ar putea fi numiți până la finalul lunii martie. PAS încearcă să identifice într-o săptămână o soluție, pentru ca experții străini, care nu au trecut de Parlament săptămâna trecută, inclusiv fostul președinte al Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, să poată fi implicați în procesul de evaluare. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Chiriac, la emisiunea Rezoomat de la Rlive TV.

Chiriac a menționat că formațiunea pe care o reprezintă discută două posibile scenarii: păstrarea celor două candidaturi, Herman von Hebel și Bernard Lavigne, sau identificarea altor persoane, scrie anticoruptie.md

„În continuare, Comisia de evaluare a procurorilor trebuie suplinită. Cu cât mai rapid o suplinim, cu atât mai rapid avansăm în acest proces. Aceste două funcții vacante urmează a fi completate. Vom identifica o soluție într-o perioadă foarte scurtă de timp și cred că până la o săptămână vom avea acest deznodământ și, probabil, și noi numiri”, a spus Chiriac, pentru sursa citată.

Întrebat de prezentatoare dacă legea ar putea fi modificată astfel încât membrii Comisiei să fie numiți cu votul a 51 de deputați sau dacă va fi schimbată legislația în general, Chiriac a menționat că ambele opțiuni sunt analizate.

Referitor la criticile apărute în adresa lui Herman von Hebel, Chiriac a respins ideea că ar fi vorba despre o candidatură controversată.

„Am auzit anumite obiecții, cum că bea ceai cu gâturi mari, și cuiva nu le-a plăcut sau nu mai știu ce”, a răspuns Chiriac, menționând că Hebel ar fi ținta unor atacuri concertate.

Săptămâna trecută, candidatura fostului președinte al Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, în funcția de membru al Comisiei de Evaluare a procurorilor, nu a trecut de Parlament. Proiectul înaintat de fracțiunea majoritară PAS nu a fost susținut de toți deputații din partidul de guvernământ. Astfel, „pentru” au votat 53 de aleși PAS, în condițiile în care pentru adoptare erau necesare cel puțin 61  de voturi.

Nu au susținut proiectul doi deputați aleși pe lista PAS, Dinu Plîngău și Stela Macari, care s-au abținut de la vot. Plângău a declarat că suspiciunile apărute în spațiul public privind candidatura lui Herman von Hebel ar fi trebuit clarificate înainte de procedura de vot.

De altă parte, speakerul Igor Grosu a spus că von Hebel ar fi fost victima unei tentative concertate de compromitere și a recunoscut că există probleme privind asigurarea numărului necesar de voturi.

Fracțiunile de opoziție nu au participat la procedura de vot, după ce au declarat că nu agreează candidatura.

Investigația Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, publicată în anul 2024 pe portalul Anticoruptie.md, a scos la iveală pete gri din trecut pe imaginea lui Herman von Hebel, fostul președinte al Comisiei Pre-Vetting, dar și anumite probleme cu legislația. Hebel a activat în anii 2013 – 2018, în calitate de grefier la Curtea Internațională Penală de la Haga. Presa olandeză scria, în 2018, că activitatea administrativă a lui Herman von Hebel ar fi fost afectată de ilegalități și ar fi cauzat prejudicii Curții Internaționale Penale în valoare de cel puțin 760.000 euro. Mai multe decizii, considerate a fi ilegale, s-au luat în legătură cu o reformă pusă la cale de Herman von Hebel la Curte, ulterior criticată dur de judecători. Înalta Curte a suportat cheltuieli de 7 milioane de euro pentru reformă, iar judecătorii instanței l-au acuzat pe von Hebel de intenții ascunse.

Ancheta jurnalistică constată, între altele, că Herman von Hebel a activat în calitate de judecător în Olanda concomitent cu funcția de șef al Comisiei de Pre Vetting, ceea ce contravine legislației Republicii Moldova.

Herman von Hebel nu a dorit să ofere o reacție la informațiile identificate de portalul Anticoruptie.md, dar într-un interviu pentru Europa Liberă a respins ipoteza că ar fi încălcat legislația moldoveană sau ar fi trecut sub tăcere anumite episoade din cariera sa.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentMeteo, 5 martie 2026: vreme posomorâtă, cu valori termice pozitive
Articolul următorAstăzi, 5 martie 2026: benzina +20 de bani, iar motorina +56 bani per litru
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.