După o bună vreme de odihnă au revenit în băncile legislativului deputații Parlamentului Republicii Moldova. De luni, 3 septembrie, a început sesiunea parlamentară de toamnă, care se va încheia la sfârşitul lunii decembrie și care va fi pentru unii ultima, cu siguranță.
Parlamentarii vor munci în comisii, până când Biroul Permanent va stabili data primei şedinţe plenare… Președintele legislativului Andrian Candu, a anunţat că printre priorităţile sesiunii parlamentare de toamnă, care va fi cea mai scurtă, este modificarea Constituţiei privind vectorul politicii externe şi vectorul politicii de dezvoltare a Republicii Moldova. Totodată, speacherul a anunţat că este extrem de important ca, indiferent de campania electorală, Republica Moldova să nu rămână fără buget.
Astfel, în lunile septembrie şi octombrie se va lucra asupra politicii fiscale şi la bugetul pentru anul 2019. Potrivit Regulamentului Parlamentului, deputații sunt convocați în două sesiuni parlamentare pe parcursul unui an.