În mod (a)normal, mulţi dintre Dvs. cred că evenimentele care au avut loc duminica trecută în Catalonia (Spania) nu ar trebui să ne intereseze şi să ne afecteze — chipurile, avem şi noi atâtea probleme, încât nu face să ne batem capul pentru alţii. Pe naiba, astăzi ca niciodată lumea fierbe în aceeaşi oală şi orice clocot se răsfrânge asupra tuturor, indiferent de distanţa de la „epicentru”. Astăzi toate privirile sunt îndreptate spre Peninsula Iberică nu doar din curiozitate, dar şi din teama ca cele întâmplate acolo să nu aibă efectul „domino” şi să dea bătăi de cap şi altor ţări, actualmente încă liniştite şi prospere.
Regretabil pentru unii şi logic pentru alţii, faptul s-a consumat, şi acum toată lumea este cu ochii pe Madrid — cum va proceda guvernul central?, deşi nu ar trebui să existe multe scenarii — nu cred că Constituţia Spaniei (la fel ca şi Constituţiile altor ţări) prevede astfel de acţiuni separatiste, de aceea unica şi cea mai înţeleaptă decizie ar fi nerecunoaşterea acestui plebiscit cu efecte nocive pentru toată lumea. Or, duminică cele puţin peste două milioane de catalani au întors spatele nu doar Madridului (pe care nu-l iubesc cu toate fibrele sufletului — începând cu repartizarea banilor şi terminând cu fotbalul), dar şi multor milioane de andaluzi, basci sau galicieni, care nu au nici o vină că s-au născut şi trăiesc în regiuni mai sărace ale Spaniei, şi au mai turnat apă la moara separatiştilor din alte ţări. Faptul că multe state europene, inclusiv cu turta la fund (cu teritorii care-şi doresc separarea de matcă), şi-au manifestat simpatiile faţă de „patrioţii catalani” confirmă că lumea şi-a ieşit efectiv din minţi şi nu mai dă nici o ceapă degerată pe valorile democratice autentice şi tot mai mult înclină spre haos.
Altfel, pe mine întotdeauna m-a pus pe gânduri cât de selectiv şi anapoda se operează cu cifrele şi cum se face din țânțar armăsar. Judecaţi şi singuri: pentru „independenţa” Cataloniei de Spania au votat (despre condiţiile în care s-a votat, cum şi de cine s-au numărat voturile nici nu face să mai vorbim) puţin peste 44 la sută din cetăţenii cu drept de vot (!!!), dintre care circa 90 de procente au spus „DA”. Despre opţiunea celorlalte 56 la sută din catalani (ce constituie majoritatea!) nu se spune nimic. La fel s-a întâmplat şi la noi, la alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut, când actualul preşedinte a acumulat nu mai mult de 27-28 la sută din sufragiile celor cu drept de vot, iar astăzi trâmbiţează peste tot că este „preşedintele întregului popor”. Poate că cineva consideră că acestea sunt „mărunţişuri”, dar anume din aceste matrapazlâcuri se creează mozaicul unei ţări care se obişnuieşte să trăiască din minciună şi fărădelege.
Duminică trecută, cele puţin peste două milioane de catalani au întors spatele nu doar Madridului, dar şi multor milioane de andaluzi, basci sau galicieni, care nu au nici o vină că s-au năsut şi trăiesc în regiuni mai sărace ale Spaniei, şi au mai turnat apă la moara separatiştilor din alte ţări…
Acei care şi-au pus scopul nu doar de a diviza Spania, dar şi a mai crea un focar de violenţă şi instabilitate în Europa au motive să-şi frece palmele de bucurie. Acum rămâne de văzut care va fi reacţia Uniunii Europene şi a altor puteri mondiale (inclusiv a Rusiei, care este compusă din câteva zeci de subiecţi federali foarte distinşi şi ar trebui să fie cel mai vehement duşman al separatismului ca atare. Până una-alta însă, trubadurii Kremlinului dau de înțeles că sunt de partea Barcelonei, dar ce vor zice aceștia dacă, Doamne ferește, un astfel de referendum s-ar organiza la Kazan sau Ufa), care mai are în componenţa sa câteva ţări în care buboiul separatismului este gata să răbufnească în orice moment — cele mai elocvente exemple fiind Italia şi Franţa, unde ideea separării de centru a fost mereu la modă. A închide ochii la ceea ce s-a întâmplat duminica trecută în Spania sau, Doamne fereşte, netezirea pe cap a catalanilor în „lupta lor pentru independenţă” de către puterile europene ar însemna crearea unui precedent cu consecinţe din cele mai nefaste. Şi dimpotrivă, susţinerea guvernului de la Madrid în acţiunile sale perfect legale şi constituţionale ar însemna nu doar o lovitură dată separatismului ca unul din cele mai periculoase fenomene ale secolului XXI, dar şi reabilitarea a ceea ce se numeşte unitate şi democraţie autentică. Probabil, noua „entitate” de pe harta Europei — Catalonia — va fi susţinută, în caz de autoproclamare a independenţei, de separatiştii din Transnistria, Abhazia sau Osetia, dar acest lucru contează foarte puţin, spre nimic.
„Îmi vine să plâng când văd o ţară în care ştiam cum să coexistăm şi cum să fim un exemplu pentru întreaga lume a ajuns într-o astfel de situaţie. Cred că ne prezentăm într-o manieră negativă. Este un moment trist, inima mea a sângerat toată ziua”, a declarat îndată după referendum liderul tenisului mondial, Rafael Nadal…
Fără comentarii.
