Un bărbat din Soroca a decedat într-un accident rutier. Sroceanul de 63 de ani, călătorea pe motocicletă, dar a fost lovit de un autocamion. În urma impactului, motociclistul a decedat.
Potrivit informațiilor oferite de poliție, accidentul s-a produs ieri seara, pe traseul R14 , în apropierea orașului Soroca. Oamenii legii au stabilit că cetățeanul I. Craveț, domiciliat în satul Badiceni, se deplasa pe drumul L 107 cu autocamionul de marcă Mercedes. Acesta nu a cedat trecerea și s-a ciocnit cu motocicleta de model Viper 150, condusă de cetățeanul L. Gruşceac. Motocicleta avea prioritate în trafic, menționează poliția. În urma impactului, conducătorul motocicletei a decedat la fața locului. Alte circumstanțe se stabilesc.