Pe 17 august curent, satul Pelinia din raionul Drochia a găzduit un eveniment deosebit, cu genericul „Acasă la Tine”, dedicat Zilei Diasporei. Evenimentul a fost prilejul unor revederi emoționante cu băștinașii, facilitând astfel un dialog constructiv între diaspora și localitatea de origine.
În cadrul acestui eveniment, am fost onorată să prezint realizările organizației , vorbind despre progresul înregistrat și exprimând recunoștință față de partenerii de dezvoltare, finanțatori și voluntari. Un moment special al evenimentului a fost Forumul Agenților Economici, având drept scop promovarea agenților economici din localitate, care au susținut dezvoltarea locală prin implicare și donații.
La eveniment au fost prezenți oaspeți și copii din Diasporă, care au participat la Tabăra ACASĂCAMP ECO-Aventura 2024, exprimând opinii și sugestii despre importanța organizării acestor tabere și impactul asupra copiilor. Discursuri emoționante au susținut și tinerii din Diasporă, menționând despre importanța revenirii la baștină și susținerea dezvoltării localității lor. Întâlnirea de suflet a trezit emoții profunde în inimile celor prezenți, căci fiecare dintre ei și-au amintit cu dor și nostalgie de persoanele dragi, plecate peste hotare.
Evenimentul a fost organizat de către Asociația Obștească „Băștinașii din Pelinia”, în parteneriat cu Administrația Publică Locală Pelinia , subliniind încă o dată importanța colaborării dintre comunitatea locală și Diasporă.
Zilele Diasporei la nivel local sunt organizate pe parcursul lunii august pentru a avea un dialog calitativ cu băștinașii stabiliți peste hotarele țării, despre dezvoltarea comunităților de baștină. Evenimentele mai au menirea de a menține legăturile băștinașilor și copiilor acestora cu tradițiile locale.
Ludmila ȚURCANU,
Directoarea executivă a Asociației Obștești „Băștinașii din Pelinia”