În octombrie începe anul de studii în învățământul superior din România. Printre cei care au fost admiși la universitățile de peste Prut sunt și foști absolvenți ai instituțiilor de învățământ din Soroca. Unii tineri au aplicat în acest an, alții urmează să absolvească universitatea.
Perspectiva de a învăța la una din universitățile din România, Franța sau China devine tot mai atractivă și realizabilă pentru absolvenții soroceni. Cei care dețin o medie anuală pe măsură de obicei au posibilitatea să aleagă între mai multe instituții de învățământ, din diverse orașe sau țări. Prin urmare, am încercat să aflăm de la tinerii soroceni admiși în acest an la studii în România, dar și de la cei stabiliți de câțiva ani acolo, ce i-a determinat să aleagă învățământul de peste Prut și dacă planifică după absolvire să se reîntoarcă în Moldova.
“Am ales viitorul”
Ana Bița este una dintre absolventele liceului „Petru Rareș” din Soroca, care a decis să continue studiile în țara vecină. Ceea ce a impulsionat-o să depună dosarul
anume la universitatea unde învață acum este prestigiul acesteia, recunoscut la nivel internațional. “Un alt motiv ar fi că, la final, voi primi o diplomă care e recunoscută în țările UE. În acest fel, șansele de angajare cresc și geografic”, zice deja studenta Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
La alegerea profilului, Ana a ținut cont ca domeniul sau profesia spre care aspiră să fie solicitate pe piața muncii și în viitor. Ea crede că facultatea o va ajuta să devină un specialist bun și să obțină un job bine plătit. Pasionată de științele exacte, Ana studiază începând cu anul curent la Facultatea de Fizică, specialitatea Fizică Tehnologică (științe inginerești).
Chiar la depunerea actelor ea a rămas plăcut surprinsă de condițiile pe care le-a găsit acolo. Potrivit tinerei, studenții basarabeni, dar și din alte țări, au acces liber și egal la diverse servicii, cum ar fi burse acordate pe diferite criterii, granturi de cercetare științifică și altele.
Aceeași istorie, aceleași rădăcini
Deschisă spre a cunoaște locuri și oameni noi, Crina Zugrav, fosta elevă a Colegiului de Arte din Soroca, a hotărât să urmeze Facultatea de Litere din cadrul Universității de Craiova.
Pe parcurs a aplicat la mai multe universități din România și în toate cazurile a fost acceptată.
Îi este mai aproape această țară, pentru că “avem aceeași istorie și aceleaşi rădăcini”, opiniază dânsa. “Mi-a luat ceva timp până am decis la ce facultate să învăț. Până la urmă, am ales specializarea traducere și interpretare engleză — franceză”, afirmă studenta.
“Dacă ai venit la facultate, înseamnă că vrei să înveți”
Un alt tânăr din Soroca, Dorin Ivanov, fiind în al treilea an la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, nu regretă decizia luată la admitere. Anume facultatea, care este considerată una dintre cele mai bune din țară, l-a ajutat să își lărgească orizonturile și să se dezvolte pe plan profesional.
La moment, tânărul este orientat și spre alte țări, pentru a acumula experiență ori a începe o afacere. „De la început mi-am dorit altceva decât ceea ce îmi punea la dispoziție Republica Moldova. Dintotdeauna am fost atras de economie și antreprenoriat, chiar dacă aveam abilități foarte bune și în alte domenii. Am ales ceea ce mi-a plăcut să studiez și la colegiu. E un domeniu în care văd perspective destul de mari”, este de părere soroceanul.
Despre procesul de studii, Dorin ne spune că în România se observă o relație echilibrată dintre profesor și student. “Dacă ai venit aici, înseamnă că vrei să înveți, să îți creezi propriul viitor”, remarcă studentul. De fapt, cadrele didactice nici nu admit vreo aluzie în ce privește darea de mită, după spusele sale. Studentul este admis doar dacă are pregătirea corespunzătoare. O altă regulă valabilă la universitatea unde învață este că nu se colectează bani pentru a dărui cadouri profesorilor sau flori fără motive.
Student fiind, printre avantajele de care se bucură sunt cazarea gratuită în căminul studențesc, acces la cantina pentru studenți, abonamente de transport gratuite atât cu transportul public, cât și cu transportul feroviar din oraș. Comparativ cu căminele studențești din Chișinău, unde Dorin a avut ocazia să se cazeze pentru o săptămână, la Galați acestea sunt relativ noi, iar condițiile de trai sunt mult mai bune. “Cu timpul, am înțeles că în Moldova suntem privați de foarte multe oportunități. România, deși mai are de lucrat la capitolul educație, se află cu câțiva pași înainte”, contată Dorin. Pe lângă licență, el planifică să urmeze și un program de master, posibil în același domeniu.
Anii de studenție, cei mai frumoși
Al treilea an Tatiana trăiește o experiență deosebită, fiind studentă la Universitatea din Petroșani, orașul Hunedoara, România. Cel mai greu moment pentru ea a fost să aleagă între Republica Moldova și țara unde învață acum.
În Soroca tânăra a absolvit Colegiul “Mihai Eminescu”, cu specialitatea Secretariat — birotică, aici primind o baza bună în domeniul managementului, dreptului și administrației publice. „Astfel, am decis să continui studiile în acest domeniu. Îmi place ce învăț, programul de studii și profesorii”, ne împărtășește din viața sa de student Tatiana Mînăscurtă.
Soroceanca crede că numărul tinerilor care aplică la studii peste hotare este în creștere. De când se află peste Prut, Tatiana a reușit să călătorească și să viziteze mai multe orașe, muzee și expoziții, la care studenții au parte de reduceri.
“De mită nici nu se poate vorbi!”
Pe lângă toate aceste beneficii, viața de student nu este numai miere: “Nimeni nu te obligă la nimic. Profesori sunt foarte indulgenți, respectuoși, dar și profesioniști în domeniul pe care îl predau. Sunt foarte obiectivi și nu te iartă dacă nu înveți. De mită nici nu se poate vorbi!”.
La fel ca și în cazul altor studenți cu care am discutat, Tatiana este tentată să obțină și diploma de masterat, iar despre revenirea acasă spune că totul depinde de oportunitățile de angajare.
Pe punctul de plecare este și Alina Baran, care din acest an începe studiile la masterat, în alt colț al României, la Iași. “Îmi doresc să cunosc un alt sistem de învățământ, oameni noi și, desigur, să mi se deschidă noi căi în formarea mea profesională”, spune ce o motivează Alina, admisă la specialitatea Studii europene, Facultatea de Drept-CSE a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Aceasta a fost inclusă în topul celor mai bune universități din lume în 2017, conform U.S. News & World Report.
România oferă cele mai multe burse tinerilor basarabeni
Al doilea an, Guvernul român alocă 3705 de locuri pentru studiile de licență, cu bursă și fără bursă pentru candidații din Moldova. Pentru anul 2017, au fost anunțate 1890 de locuri fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, 1815 locuri fără plata taxelor de școlarizare, fără bursă și 2000 de locuri pentru studii de master și rezidențiat. În anul precedent, au fost disponibile 5610 burse pentru basarabeni și 5500 de burse în anul de studii 2015-2016.
La acest capitol, cel mai mare număr de burse este oferit de către România, candidații basarabeni având posibilitatea să studieze și în alte țări, precum Federația Rusă, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Turcia, Slovacia, Cehia, Letonia, China, Egipt și altele.
Începând cu 1 ianuarie 2014, tinerii din Republica Moldova pot opta și pentru programe de mobilitate, oferite în cadrul noului program al UE pentru educație, instruire, sport și tineret — „Erasmus+”, deschis și pentru țările din Parteneriatul Estic. Ei pot alica la două tipuri de burse, de scurtă și de lungă durată. Prima include studii de licență, master și doctorat. Experiența obținută peste hotare poate dura de la 3 până la 12 luni. Același student poate beneficia de mai multe mobilități în cadrul unui ciclu de studii, cu condiția că acestea nu depășesc 12 luni. Valoarea bursei este între 750 și 850 de Euro, în funcție de costul de trai din țara gazdă și o contribuție unică de deplasare.
În cazul bursei de lungă durată, de master și doctorat, sunt eligibili tineri din întreaga lume, care dețin o diplomă de învățământ superior. Cursurile durează între 12 și 24 de luni, iar bursa acoperă costurile de participare la cursuri, deplasare și instalare, de întreținere și asigurare medicală. În total, suma poate ajunge la 25.000 de Euro/an.
Conform Ministerului Educației, în anul de studii 2017-2018, în instituțiile de învățământ superior publice și private au fost înmatriculate la studii superioare de licență 11108 de persoane. Planul de admitere la studii superioare de licență a fost realizat în volum de 74%. La studii superioare de master au fost înmatriculate 5177 de persoane. Planul de admitere la studii superioare de master a fost realizat la 84%.
Cel mai mare concurs la locurile bugetare în anul curent s-a înregistrat la specialitățile Drept, Finanțe, Jurnalism și procese mediatice, Contabilitate, Tehnologii informaționale şi comunicaționale, Arhitectură, Tehnologia și managementul alimentației publice și altele.