Accident matinal la ieșirea din municipiul Soroca, în apropierea de podul Bechir. Un bărbat din Soroca, născut în 1998, aflat la volanul unui Volkswagen a derapat de pe traseu și noroc de copacii de pe marginea drumului, altfel mașina putea ajunge în Nistru.
Șoferul le-a declarat polițiștilor că a adormit la volan, acesta a fost spitalizat pentru îngrijiri medicale. Din primele cercetări conducătorul auto nu era beat.