A fost aleasă șefa Centrului de Sănătate Soroca-Nouă (VIDEO)

0
210

Astăzi a avut loc concursul pentru ocuparea funcției de director al Centrului de Sănătate Soroca-Nouă, la care s-a prezentat un singur candidat.

Astfel, potrivit rezultatelor concursului, Ina Popescu, candidatul pentru funcția dată, a acumulat la final 11,59 puncte.

Vedeți câteva secvențe de la concurs:

Concursul a constat din două probe, și anume prezentarea planului de activitate privind dezvoltarea instituției și proba interviului.

Specialistul principal al Secției Resurse Umane, din cadrul Consiliului raional, Carolina Cebotari, a precizat că pentru prima dată în acest an a fost anunțat concurs pentru acest post. Din luna martie, termenul de aplicare a fost prelungit, din motiv că s-a înscris doar un candidat.

Ina Popescu

Ina Popescu activează în calitate de director interimar al centrului din anul 2016. Din spusele ei, anul trecut instituția a câștigat un spațiu suplimentar pentru extinderea actualei clădiri în care activează. Printre altele, dumneaei a transmis că a solicitat anterior un automobil de serviciu pentru Centrul de Sănătate. “Transportul ne este necesat pentru deplasare la serviciu, uneori la pacient, pentru transportarea materialului biologic la laborator sau consultarea pacienților la domiciuliu. În ultimul caz, când pacientul este țintuit la pat, suntem obligați să asigurăm medicii cu transport”, a spus Popescu.

Menționăm că, Centrul de Sănătate de la Soroca Nouă a fost dat în exploatare din luna noiembrie 2015 și deservește o populație de până la 8000 persoane, majoritatea fiind asigurați medical.

De asemenea, precizăm că anterior au fost anunțate concursuri de angajare la funcția de director la câteva Centre de Sănătate din raion: Racovăț, Rublenița, Rudi și Vădeni. Data limită de aplicare este 26 martie.

Citește: Se caută manageri pentru Centrele de Sănătate din sate


Articolul precedentDespărțire cu scandal la grădinița din Alexandru cel Bun
Articolul următor(VIDEO) Centenarul votării Unirii de către Zemstva județului Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.